Moment de necrezut în tenis! Fostul lider ATP s-a întors în circuit la 44 de ani și a câștigat primul meci cu 6-1, 6-0! Fiul său i-a fost coechipier. VIDEO
Lleyton Hewitt (Australia, 44 de ani), unul dintre jucătorii legendari ai circuitului ATP, a revenit pe teren într-un turneu oficial în această săptămână, la Challengerul de la Sydney (Australia).
Lleyton Hewitt, cel care a fost antrenat de Darren Cahill atunci când a ajuns pe prima poziție a clasamentului ATP, a făcut tandem cu fiul său, Cruz Hewitt (16 ani), în proba de dublu.
Cei doi au reușit o performanță incredibilă miercuri dimineață, în condițiile în care Lleyton Hewitt nu mai disputate niciun meci oficial de aproape șase ani. Australianul a cucerit două titluri de Grand Slam în carieră, Wimbledon 2002 și US Open 2001, urcând pe locul 1 mondial la scurt timp după triumful de la New York.
Lleyton Hewitt a jucat din nou un meci oficial, la 44 de ani, câștigând cu 6-1, 6-0 alături de fiul său
Lleyton Hewitt a revenit în circuit pentru a juca la dublu alături de fiul său, Cruz, într-un turneu ATP Challenger programat săptămâna aceasta, la Sydney. Iar victoria obținută de tandemul format din tată și fiu i-a lăsat pe toți cu gura căscată! Lleyton și Cruz Hewitt i-au învins fără drept de apel pe conaționalii Hayden Jones și Pavle Marinkov, scor 6-1, 6-0!
În sferturile de finală ale turneului de la Sydney, Lleyton și Cruz vor întâlni o altă echipă australiană, Callum Puttergill/Dane Sweeney. Lleyton, în vârstă de 44 de ani, a fost sărbătorit luni seara la Melbourne, cu ocazia includerii sale în Sport Australia Hall of Fame, datorită performanțelor remarcabile de la începutul anilor 2000, notează publicația 7NEWS.
Hewitt s-a retras pentru prima dată în 2016, însă a revenit în circuitul de dublu în 2018 și a mai jucat ocazional și în 2019, înaintea ultimei sale apariții din vara anului 2020. Fiul acestuia, Cruz, care va împlini 17 ani luna viitoare, își croiește drum în circuitul profesionist. Aflat pe locul 759 ATP, tânărul a obținut săptămâna trecută, la Brisbane, prima sa victorie la simplu într-un turneu Challenger: 6-2, 6-1 cu James McCabe (Australia, 196 ATP).