Modelul Djokovic. Marius Copil: „Am început o dietă fără gluten, mănânc pește, fructe de mare și alte produse light” | ProSport LIVE

  • Tenismenul Marius Copil (locul 132 în clasamentul mondial) a declarat, miercuri, în cadrul emisiunii ProSport Live, că este foarte încrezător că poate progresa după ce a adoptat o dietă fără gluten și lucrează cu un psiholog sportiv.
  • Copil a câștigat un turneu challenger (Budapesta – suprafață dură în sală) și a disputat două finale în acest an (Surbiton – iarbă și Bratislava – suprafață dură în sală). Arădeanul este foarte încrezător că poate intra printre primii 100 de tenismeni ai lumii în 2017.

„Sincer, am 26 de ani, dar mă simt ca la 18 ani. Timpul a trecut foarte rapid. La începutul carierei profesioniste, nu mă simțeam capabil să joc în turneele importante. De când am început să lucrez cu un psiholog sportiv, Ioan Popoviciu din Oradea, am început să am încredere mai mare în mine, că pot să intru în prima sută ATP. După Cupa Davis, domnul Popoviciu m-a ajutat foarte mult, am avut rezultate chiar de la începutul colaborării.

Cred că pregătirea mentală este extrem de importantă. Eu am pierdut foarte multe meciuri așa, cu adversari mai slabi decât mine. Mă băteam singur, puneam foarte multă presiune pe mine și nu reușeam să gândesc limpede. Mă gândeam doar că o să-i dezamăgesc pe cei de acasă. Eu nu joc pentru bani, de când m-am apucat de tenis am vrut să văd până unde pot să ajung.

Am început o dietă fără gluten, mănânc mult pește, fructe de mare și alte produse light. Cum m-am hotărât…eram în Australia și mâncasem foarte mult dulce, simțeam nevoia asta. Apoi m-am îngrășat 5 kilograme și am decis să schimb dieta. Mă simțeam balonat și obosit de la gluten, mi-am făcut analize și am descoperit că aveam o mică intoleranță. Am și slăbit 7-8 kilograme, am 85 de kilograme, mă simt foarte bine. Novak Djokovic este cel mai cunoscut tenismen care a adoptat dieta fără gluten, dar cred că Victor Crivoi a fost printre primii care a luat această măsură”, a spus Marius Copil la ProSport LIVE.

Mediafax

Publicat: 21 12. 2016, 10:37
Actualizat: 21 12. 2016, 10:38