Mihaela Buzărnescu s-a retras de la US Open! EXCLUSIV | Prima reacție a româncei

Fără „Miki” la US Open! Cu o oră și jumătate înaintea meciului cu Marketa Vondrousova, din primul tur de la Flushing Meadows, Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 21 WTA) i-a anunțat pe organizatorii competiției americane că nu va putea intra pe teren. Locul ei a fost luat de Mona Barthel, jucătoare din Germania care a pierdut în ultimul tur de calificări.

Evident, motivul retragerii e legat de problema de la glezna stângă, cu care Mihaela s-a ales în timpul meciului cu Svitolina, de la Montreal. Deși a făcut tot posibilul pentru a se recupera și a apelat la serviciile lui Cristian Răchițan, un reputat medic român stabilit de 20 de ani în SUA, durerea a fost prea mare și a 21-a jucătoare a lumii a fost forțată să spună „pas” ultimului turneu de Grand Slam al anului.

„Sunt tristă. Am decis să nu joc, e mai bine! A fost o decizie grea, dar e spre binele meu și pentru sănătatea mea. Voi vedea cum va decurge recuperearea, ținta mea e să fiu sănătoasă.”, a fost prima reacție a Mihaelei, pentru ProSport.

De altfel, Sever Dron a anunțat, marți dimineață, la ProSport Live, că e nevoie de o adevărată minune pentru ca Buzărnescu să poată intra pe teren: „Cu Mihaela treaba mi se pare mai simplă de explicat. Dacă reușește să intre pe teren cu 80% din puterile ei de a juca, se duce pe teren și joacă. Eu cred că ea vrea să fie 100%, să joace, pentru că visul ei a fost să joace US Open, de ani de zile. După părerea mea, sănătatea este înaintea oricărei probleme. Ea știe exact cum e, eu am vorbit cu ea acum vreo 3-4 zile. Mi-a spus că o mai doare un pic, a început să meargă, e foarte bine. Până diseară s-ar putea să se întâmple minuni. Dacă decide că poate juca e foarte bine, înseamnă că poate. Dacă decide că nu poate, e decizia ei și trebuie să fim lângă ea. Mihaela nu-și bate joc de ea. Nu e vorba de bani, e vorba de acest vis pe care-l are, să joace Flushing Meadows. E păcat ca drumul ei să se oprească din cauza unei accidentări”.
 

Publicat: 28 08. 2018, 20:25
Actualizat: 28 08. 2018, 21:30