Mihaela Buzărnescu, mesaj cu subînțeles pentru jucătoarele care au refuzat să vină la Fed Cup? „Lupt pentru țara mea până nu mai există resurse!”

Mihaela Buzărnescu (32 de ani, 137 WTA) a oferit o declarație superbă, care demonstrează, dacă mai era nevoie, că s-a sacrificat pentru echipa de Fed Cup a României! Buzărnescu s-a dăruit total, dar a pierdut dramatic ambele jocuri de simplu ale barajului de menținere în Grupa Mondială cu Italia (1-3 la general). 

Mihaela Buzărnescu este un exemplu de ambiție și determinare, românca luptând până la capăt în fața italiencelor! A pierdut cu 2-6, 6-2, 6-7(5) cu Martina Trevisan, respectiv cu 5-7, 6-7(5) în fața Elisabettei Cocciaretto, iar la finalul celor două zile a spus ce a însemnat pentru ea să joace pentru România.

Declarațiile Mihaelei vin în contextul în care echipa României nu a putut miza pe jucătoare precum Jaqueline Cristian (144 WTA) – a preferat să meargă în calificări la Istanbul, Irina Begu (74 WTA), Simona Halep (3 WTA) și Patricia Țig (63 WTA) – au acuzat probleme fizice.

Mihaela Buzărnescu, mesaj puternic după meciurile din Fed Cup: „Am arătat că lupt pentru țara mea până nu mai există resurse!”

„Am luptat până la ultima minge şi am fost aproape de a aduce un punct României! Jocul meu a fost bun, e un lucru pozitiv, forma mea sportivă e mai bună şi în creştere faţă de acum câteva luni. Mă bucur că am putut să fiu alături de echipă şi să ajut cât am putut în aceste două zile. Sper că, în ciuda rezultatelor negative, nu am dezamăgit şi că am arătat că lupt pentru ţara mea, nu renunţ şi dau tot ce pot pe teren, până nu mai există resurse!

Au fost momente grele după partida de aseară, mi-au trebuit mai multe ore să-mi revin, am dormit puţin şi echipa a făcut tot ce a putut să mă ajute. Poate din aceste motive nu mi-a fost uşor, la începutul meciului de azi, dar am arătat că sunt puternică şi pot trece peste aceste momente”, a declarat Mihaela Buzărnescu după o luptă de două ore și 44 de minute, pierdută sâmbătă în fața Elisabettei Cocciaretto.

Publicat: 17 04. 2021, 21:38
Actualizat: 17 04. 2021, 21:42