Mergea va juca peste o săptămână alături de noul său coechipier. Florin s-a înscris la turneul „de casă” al lui Federer

După două luni de absență, Florin Mergea revine în circuitul profesionist de tenis cu forțe proaspete, dar și cu un coechipier nou. Gorjeanul va juca la turneul ATP 500 de la Basel (Elveția), în perioada 24-30 octombrie, alături de britanicul Dominic Inglot, sportiv cu care românul va face tandem și în sezonul viitor. 

Florin, din nou în echipă cu Dominic

Mergea (15 ATP la dublu) s-a refăcut după o accidentare suferită la picior, iar vicecampionul olimpic vrea să încheie anul în forță! După despărțirea de Rohan Bopanna, Florin și-a găsit un partener cu care a legat o prietenie în afara terenului de tenis. Florin Mergea și Dominic Inglot (38 ATP) au mai format echipă și în perioada septembrie 2014 – iulie 2015, cei doi anunțând că s-au reunit pentru întreg sezonul din 2017. Mergea și Inglot doresc să-și reconsolideze relațiile de joc de pe acum, astfel că s-au înscris la turneul de la Basel, programat pe hard indoor și dotat cu 1,7 milioane de dolari.

Mergea își poate lua revanșa în fața lui Nadal

În competiția de dublu din orașul natal al lui Federer, absent în acest an din auza unei accidentări, va evolua și Rafael Nadal, omul care l-a învins pe Mergea în finala JO de la Rio (6-2, 3-6, 6-4 pentru Nadal/Lopez în fața cuplului Mergea/Tecău)! Rafa va juca într-o echipă inedită la Basel, alături de sârbul Nenad Zimonjic. În mod surprinzător, Tecău nu va lua startul la turneul elvețian la fel ca anul trecut, constănțeanul alegând să meargă la Viena împreună cu Jean Julien Rojer. Concursul din Austria, la care Horia are nevoie de cât mai multe puncte pentru a-și asigura calificarea la Turneul Campionilor, face parte din aceeași categorie cu Basel.

Publicat: 14 10. 2016, 17:24
Actualizat: 14 10. 2016, 17:25