Mărturie bombă a doctorului care a analizat părul Simonei Halep: „Condamnăm o femeie nevinovată! Este imposibil să fi luat roxadustat”

Jean-Claude Alvarez, director al laboratorului de toxicologie CHU de Garches din Franța, susține că pedeapsa primită de Simona Halep este una nedreaptă.

Jean-Claude Alvarez a fost unul dintre cei patru martori experți pe care Simona Halep i-a chemat la audierile de la tribunalul Sport Resolutions. Acesta este total în dezacord cu suspendarea de patru ani primită de sportiva din România.

Mărturie bombă a doctorului care a analizat părul Simonei Halep: „Condamnăm o femeie nevinovată! Este imposibil să fi luat roxadustat”

Expert în farmacologie și toxicologie, membru al Curții de Apel din Versailles și membru al Academiei Naționale de Medicină și Farmacie din Franța, Jean-Claude Alvarez i-a analizat firele de păr Simonei Halep. Alvarez a ajuns la concluzia că organismele anti-doping au condamnat-o pe Halep, deși românca este nevinovată!

Ai crede că visezi. Suntem în plin proces de condamnare a unei femei nevinovate. Ea a pledat întotdeauna pentru un sport fără dopaj. Aceasta este o greșeală!

Având în vedere concentrația din părul ei, este imposibil ca ea să fi luat roxadustat (un produs care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii) în mod eficient. Roxadustat este o substanță care abia există în Europa, nu există în Statele Unite”, a declarat profesorul Jean-Claude Alvarez pentru L’Equipe.

Simona Halep, găsită vinovată de două încălcări ale programului anti-doping

Simona Halep a fost găsită vinovată de două încălcări ale programului anti-doping: ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea Simona Halep pe o perioadă de patru ani, după încălcări ale Regulamentului Anti-Doping din Tenis (TADP). Dublă campioană de Grand Slam, Halep a fost acuzată de două încălcări separate ale regulamentului. Prima legată de substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022, descoperită în urma unei probe de urină din timpul competiției. A doua legată de nereguli legate de pașaportul biologic. Tribunalul independent, stabilit de Sport Resolutions, a audiat experți pe 28 și 29 iunie, la Londra, atât din partea lui Halep, cât și din partea ITIA, iar jucătoarea le-a prezentat inclusiv juraților dovezi în mod direct, ca parte a procedurii.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a descoperit că jucătoarea a comis în mod intenționat încălcarea Regulamentului Anti-Doping din Tenis, articolul 2: prezența și folosirea roxadustatului, așa cum a fost demonstrată de proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open; folosirea unei substanțe sau practici interzise în 2022, bazată pe colectarea și analizarea a 51 de probe de urină oferite de jucătoare.

Acuzația legată de pașaportul biologic a fost de asemenea menținută, din moment ce tribunalul a spus că nu există niciun motiv de a avea îndoieli legate de opinia puternică oferită unanim de trei experți, conform cărora explicația pentru neregulile din pașaport este ‘probabil dopajul’. Tribunalul a acceptat argumentul lui Halep conform căruia a înghițit un supliment contaminat, dar a concluzionat că cantitatea înghițită nu s-a regăsit și în proba de urină”, se arată în comunicatul Agenției Internaționale pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Publicat: 13 09. 2023, 08:43