Mărțișor de excepție pentru Monica Niculescu. Românca a dat lovitura și va face pereche începând de la următorul turneu cu una dintre cele mai bune jucătoare de dublu ale ultimilor ani. „Avem o șansă mare la câștigarea turneelor”

Monica Niculescu își consolidează statutul de jucătoare numărul unu a României în proba de dublu, reușind să își asigure în luna martie un parteneriat cu o valoare certă a acestei probe – cehoaica Andrea Hlavackova, anunță site-ul CSM București.

Sportiva din Slatina, în vârstă de 30 de ani, ocupă în prezent locul 16 în clasamentul individual al probei de dublu, iar noua sa parteneră este a șasea în acest moment. Niculescu și Hlavackova vor face pereche în premieră la Indian Wells, începând cu 5 martie, în primul turneu din seria Premier Mandatory al sezonului 2018.

Monica Niculescu a reușit să impresioneze mult mai mult în proba de dublu în sezonul recent încheiat. Chinuită de multiple accidentări, românca pregătită de Călin Ciorbagiu a fost la un pas să părăsească prima sută mondială la simplu, însă a reușit un parcurs fabulos la Wimbledon, alături de chinezoaica Hao-Ching Chan (23 ani), trecându-și în palmares prima prezență într-o finală de turneu de Mare Șlem. Noua colaborare promite noi rezultate pozitive într-un 2018 în care, deja, ‘Moni’ a reu;it o victorie de răsunet în proba individuală, învingând-o pe Maria Șarapova la primul meci direct.

Monica a făcut primul pas, dar cehoaica a dat telefonul decisiv

Potrivit site-ului oficial al clubului la care Monica Niculescu este legitimată, CSM București, inițiativa acestei colaborări i-a aparținut sportivei noastre.  Andrea Hlavackova a încheiat sezonul 2017 cu cinci finale consecutive – o serie începută imediat după US Open și concretizată cu patru titluri alături de Timea Babos – la Quebec, Tashkent, Moscova și la Turneul Campioanelor de la Singapore. Hlavackova și Babos au pus punct colaborării, însă pe moment Andrea a luat decizia de a începe 2018-le alături de Latisha Chan – lider în acest moment în clasamentul individual al probei de dublu, la egalitate cu deja retrasa Martina Hingis.

Alături de Chan, Andrea Hlavackova a reușit o singură finală – la Sydney și un sfert de finală la Australian Open, astfel încât cele două au decis să pună punct colaborării, Latisha urm\nd să joace alături de sora sa, Hao-Ching.

Monica și-a dorit să joace alături de Hlavackova încă de la finalul anului trecut alături de Hlavackova, dar jucătoarea din Cehia avea, la acel moment, un parteneriat în desfășurare. Imediat după „despărțirea” de Chan, Hlavackova a contactat-o pe Monica, iar cele două jucătoare au pus la punct o nouă colaborare, anunță CSM București.

 „Am fost norocoasă că Monica nu avea un angajament cu altcineva și a fost liberă, deși am contactat-o în ultimul minut. Datorită pozițiilor noastre în clasamentul WTA, avem o șansă mare la câștigarea turneelor”,
Andrea Hlavackova, pentru Sport Idnes

Palmares impresionant pentru Andrea Hlavackova

Cu un an mai în vârstă decât Monica Niculescu, Andrea Hlavackova are un palmares impresionant, cu două titluri de Mare Șlem în proba de dublu feminin și un trofeu la dublu mixt. Jucătoarea de 1,74 m din Cehia a câștigat două trofee majore alături de conaționala Lucie Hradecka – Roland Garros 2011 și US Open 2013, completându-și palmaresul cu un titlu la mixt în 2013, la US Open, alături de Max Mirnyi.

Hlavackova mai are în palmares o medalie de argint în proba de dublu de la Jocurile Olimpice din 2012 și două trofee în FED Cup, cu echipa Cehiei, în 2012 și 2014.

7 sezoane consecutive, începând cu 2011, Andrea Hlavackova a încheiat între primele 20 de jucătoare de dublu ale lumii.

3 – cea mai bună poziție WTA în clasamentul WTA de dublu pentru Hlavackova – 22 octombrie 2012

25 de titluri și 20 de finale WTA la dublu a jucat Hlavackova de-a lungul carierei

 

Publicat: 03 03. 2018, 12:00
Actualizat: 03 03. 2018, 12:18