Martina Navratilova, reacție fără precedent în cazul de dopaj al Simonei Halep! Ce spune despre suspendarea primită de româncă

Martina Navratilova, legendara jucătoare de tenis care a cucerit 18 titluri de Grand Slam la simplu, ridică suspiciuni asupra modului în care a fost judecată Simona Halep.

Martina Navratilova îi îndeamnă pe fanii tenisului să respecte prezumția de nevinovăție a Simonei Halep, până la pronunțarea definitivă a instanțelor de judecată.

Martina Navratilova, reacție fără precedent în cazul de dopaj al Simonei Halep! Ce spune despre suspendarea primită de româncă

Simona Halep a fost interzisă pe o perioadă de patru ani la turneele oficiale, după ce Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a dovedit, în primă instanță, că românca a încălcat regulile anti-doping. Dar cazul lui Halep este unul dubios, în opinia Martinei Navratilova:

Eu mereu am considerat că trebuie să acordăm prezumția de nevinovăție sportivilor. Această suspendare miroase urât încă din start. Au stabilit că e vinovată chiar dinainte ca ea să aibă ocazia să își demonstreze nevinovăția”, a afirmat Martina Navratilova pe Twitter.

Ca sportiv, chiar și dacă ar fi fost legală, nu văd pe cineva care să vrea să se atingă de acea substanță dacă ținem cont de efectele adverse pe care le are”, a adăugat legendara jucătoare de tenis în vârstă de 66 de ani.

Și Caroline Wozniacki a sărit în apărarea Simonei Halep: Îi distrugeți viața pentru o contaminare”

Caroline Wozniacki este un alt nume important al sportului alb care a sărit în apărarea Simonei Halep: „În primul rând, sunt împotriva tuturor acestor nedreptăți, reprezentate de întârzierile cazului. Procesul trebuie să fie mult mai rapid! Este prea greu din punct de vedere emoțional pentru sportivi să trăiască în această incertitudine”. a declarat Wozniack pentru Sports Ilustrated.

„Reacțiile rivalelor afectează opinia publică. Ar trebui să existe mai mult respect, cel puțin până la verdictul final. Și toată lumea ar trebui să trateze cazul exact în funcție de verdictul final, fără presupuneri. Dacă este contaminare, atunci este doar o contaminare, nu o întreagă carieră bazată pe înșelăciune! Cum pot sportivii acuzați să se întoarcă la sport dacă toată lumea îi tratează ca pe niște trișori? Îi distrugeți viața și cariera din cauza unei contaminări! Oricine ar putea fi în aceeași situație!

Nu este deloc corect ca sportivii să primească toată pedeapsa fără echipă. Ei angajează persoane care să facă munca pentru ei; nu sunt experți în nutriție sau în chimie. Staff-ul ar trebui să primească cea mai mare parte a pedepsei… Este responsabilitatea lor!”, a tunat Wozniacki.

Publicat: 21 09. 2023, 13:39
Actualizat: 21 09. 2023, 13:48