Martina Navratilova, declarație interesantă despre situația în care a ajuns Șarapova: „Adversarele sale sunt ca niște piranha”

La aproape un an de la revenirea în circuitul feminin de tenis, Maria Șarpova nu-și revine, este protagonista unor eliminări la care odată nici nu s-ar fi gândit, iar Martina Navratilova susține că rusoica și-a pierdut încrederea.

Șarapova nu a mai atins nivelul de dinainte de a fi depistată pozitiv și a ajuns doar o umbră a jucătoarei care inspira frică înainte de a fi prinsă dopată. Martina Navratilova a găsit o posibilă explicație și susține că rusoaica și-a pierdut încrederea.

De asemenea, Navratilova consideră că adversarele Șarapovei se bucură atunci când sorții le-o scot în față: „Adversarele sale sunt ca niște piranha. Celelalte jucătoare știu că este vulnerabilă și, imediat cum au ocazia, abia așteapăt s-o lovească. Șarapova este o jucătoare de încredere. Va fi din ce în ce mai greu pentru ea să aibă încredere dacă va pierde în primele tururi.

Problema pentru ea este că adversarele au multă încredere când o întâlnesc. Înainte spuneau ‘La naiba, joc cu Maria’, însă acum este exact invers, spun că se bucură că o întâlnesc”, a spus Navratilova pentru site-ul oficial al WTA.

 

Publicat: 03 03. 2018, 19:09
Actualizat: 04 03. 2018, 17:03