Maria Sharapova, acuzată într-un dosar de fraudă și conspirație criminală! Caz incredibil: mai sunt implicate alte 12 persoane, între care și Michael Schumacher

Rusoaica Maria Sharapova, vedeta tenisului mondial, dar și germanul Michael Schumacher, fostul campion mondial de Formula 1, se află în mijlocul unui scandal incredibil.

Poliția din Gurgaon (India) îi suspectează pe Maria Sharapova (34 de ani) și Michael Schumacher (53 de ani), împreună cu alte 11 persoane, de fraudă și conspirație criminală! Dosarul în care sunt implicați Sharapova și Schumacher a fost înaintat procurorilor indieni.

Plângerea a fost înregistrată de o femeie din Delhi, Shafali Agarwal, care a susținut că a pre-cumpărat un apartament într-un proiect care îi poartă numele Mariei Sharapova. Un alt bloc din complexul rezidențial de lux a fost numit după Michael Schumacher.

Maria Sharapova, trimisă în judecată pentru fraudă și conspirație criminală! Caz incredibil: mai sunt acuzate alte 12 persoane, între care și Michael Schumacher

Femeia a reclamat că proiectul trebuia să fie finalizat până în 2016, dar nu a fost demarat niciodată! Aceasta i-a acuzat pe Maria Sharapova și Michael Schumacher că au luat parte la fraudă! Anterior, ea a depus o plângere la o instanță din Gurugram, împotriva dezvoltatorului imobiliar M/S Realtech Development and Infrastructure (INDIA) Pvt. Ltd, susținând că a fost prejudiciată cu 80.000.000 de lire indiene (peste 100.000 de dolari).

„Am aflat despre proiect din reclame și am contactat conducerea companiei, care mi-a trimis poze cu proiectul și o mulțime de promisiuni false. În broșură se menționa că respectiva companie derulează proiectul, dar acesta nu a fost început niciodată”. Dosarul în care sunt urmărite 14 persoane, între care Maria Sharapova și Michael Schumacher, vizează infracțiuni de „fraudă și conspirație criminală”, potrivit The Independent.

Maria Sharapova a devenit femeie de afaceri după retragerea din tenis

Retrasă din activitate în 2020, Maria Sharapova s-a dedicat afacerilor! Cel mai mare business al cvintuplei campioane de Grand Slam este reprezentat de compania de dulciuri „Sugarpova”. Maria a strâns din premiile la turnee 38,77 milioane de dolari, logodindu-se cu afaceristul Alexander Gilkes după ce a agățat racheta în cui.

De partea cealaltă, Michael Schumacher este imobilizat la pat de mai bine de 8 ani! În anul 2013, marele campion din Formula 1 a suferit un accident cumplit la schi, în stațiunea Meribel, din Alpii francezi. Familia Schumacher s-a ferit în tot acest timp să ofere foarte multe detalii legate de starea lui Michael, doctorii și restul angajaților fiind de asemenea obligați să păstreze tăcerea.

Publicat: 20 03. 2022, 13:43
Actualizat: 20 03. 2022, 13:49