Maria Șarapova ar putea renunța la cetățenia rusă, după o lege controversată a lui Vladimir Putin

Maria Șarapova ar putea renunța la cetățenia rusă, scrie revista americană Page Six, după ce președintele Vladimir Putin a promulgat o lege legată de impozitarea averii celor care au dublă cetățenie.

Noua lege îi obligă pe rușii cu dublă cetățenie să revină la Moscova până pe 4 octombrie pentru a-și declara bunurile pe care le dețin. Conform statisticilor, circa 10 milioane de ruși sunt în această situație. Printre aceștia se află însă și multe vedete. Page Six scrie azi că mai mulți sportivi sunt afectați de legea lui Putin, lege adoptată după ce Rusia a invadat Crimeea, iar SUA a impus o serie de sancțiuni. Printre aceștia se află tenismena Maria Șarapova, care locuiește la Miami, sau jucători de hochei din NHL. Nici modelele care prezintă moda la New York nu sunt ocolite. Prin noua lege, rușii cu dublă cetățenie vor plăti impozite mai mari. Este de așteptat ca o bună parte dintre aceștia să renunțe la cetățenia rusă, notează publicația americană.

Șarapova, o adevărată fabrică de bani

Șarapova, 26 de ani, a participat la Olimpiadă de Vară cu naționala Rusiei, câștigând medalia de argint în proba de simplu, și a fost una dintre persoanele care s-au implicat în organizarea de către orașul Soci a JO de iarnă din 2014.


Șarapova purtând torța de la JO de iarnă de la Soci

6 este locul ocupat de Maria Șarapova în clasamentul WTA

Averea Mariei Șarapova este estimată la peste 100 de milioane de dolari. O mare parte din bani sunt obținuți din tenis, dar rusoaica s-a implicat și în afaceri. În anul 2012, frumoasa sportivă a lansat  linia de bomboane „Sugarpova”. O altă sursă de venituri sunt contractele de sponsorizare. Șarapova este beneficiara celui mai mare contract de sponsorizare încheiat vreodată de o sportivă, rusoaica și compania amercană Nike semnând în 2010 un contract care îi aduce 70 de milioane de dolari în opt ani. În 2013, Maria a devenit imaginea Porsche pentru 3 ani.

În cazul în care va renunța la cetățenia rusă, Șarapova va avea nevoie de viză pentru a intra în țara în care s-a născut.


Maria Șarapova, prezentând dulciurile care îi poartă numele

Publicat: 01 09. 2014, 19:00
Actualizat: 01 09. 2014, 21:35