MAI vrem tenis! Monica, Ana și Irina joacă în penultima săptămână înainte de Turneul Campioanelor. Pe cine au primit ca adversare Niculescu, Bogdan și Begu la tragerea la sorți

Penultima săptămână de întreceri în Race to Singapore le aduce pe teren, în turnee de categorie International, pe Ana Bogdan și Monica Niculescu – direct acceptate pe tabloul principal la Hong Kong, dar și pe Irina Begu – într-o situație similară, la Tianjin. 

Monica Niculescu (82 WTA) are parte de un prim meci infernal, cu Ekaterina Makarova (30 ani, 56 WTA). Rusoaica nu a mai câștigat meci de la US Open, dar are un 4-0 în partidele directe cu eleva lui Călin Ciorbagiu. Monica a învins-o pe Makarova la dublu, dar în acest an, la Indian Wells, i-a câștigat setul inaugural la simplu. Dacă trece de Makarova, slătineanca ar putea da peste Daria Gavrilova în turul secund.

Ana Bogdan (80 WTA), care recent a anunțat colaborarea cu un nou antrenor (detalii AICI), va deschide cu un meci împotriva unei jucătoare venite din calificări, iar apoi ar juca împotriva unei iberice – Garbine Muguruza sau Sara Sorribes Tormo.

  • La Hong Kong, pe tablou se află două jucătoare din Top 10 – Elina Svitolina și Naomi Osaka, dar și două câștigătoare de turnee de Grand Slam – Garbine Muguruza și Jelena Ostapenko.

Irina Begu (53 WTA) a ajuns și ea în China, după ce a ales o rută alternativă după US Open, cu vizite în Coreea de Sud și Uzbekistan. Ea va juca la Tianjin, acolo va deschide cu o sportivă din calificări, înaintea unui posibil duel în turul doi cu a doua favorită a tabloului, Caroline Garcia.

  • La turneul din Tianjin vor evolua două sportive din Top 10, Garcia și Karolina Pliskova, cehoaica solicitând un wildcard de ultim moment de la organizatori, dar și una dintre cele mai în formă sportive în sezonul de toamnă pe hard – Aryna Sabalenka. În 2017, Begu a înfruntat-o în primul tur la Tianjin pe Maria Șarapova.

Tabloul complet de la Hong Kong:

Tabloul complet de la Tianjin:

Publicat: 06 10. 2018, 17:28
Actualizat: 08 10. 2018, 14:01