Lukas Rosol merge ceas la București. Cehul este primul sfertfinalist la BRD Năstase-Țiriac Trophy. FOTO

  • Rosol (43 ATP) l-a învins cu scorul de 6-2, 6-4, pe finlandezul Jarkko Nieminen și așteaptă câștigătorul partidei de pe Terenul Central, dintre Victor Hănescu și triplul câștigător de la București – Gilles Simon, pentru a-și afla următorul adversar

Lukas Rosol a început partida decis, din nou, ca și meciul împotriva italianului Filippo Volandri, din primul tur. A reușit un dublu break, ajungând la fel de repede ca și în turul precedent la 3-0. Și-a ajustat tactica, așteptând serviciul stângaciului finlandez mai retras, dar apropiindu-se de tușă cu fiecare lovitură. A profitat de greșelile adversarului, în ciuda unui procentaj de primă minge scăzut, de doar 57%. Diferența de 11 locuri din ierarhia mondială, în favoarea lui Rosol, s-a văzut în punctele decisive, Nieminen ratând toate cele trei mingi de break din primul set și cedând de fiecare dată când a fost condus pe serviciu.

Un meci presărat cu mai multe greșeli decât puncte spectaculoase

În setul secund, Lukas Rosol a reușit să contabilizeze din nou mai bine punctele decisive, pe un teren Central pe care, încet, spectatorii se înghesuiau în tribuna ferită de razele soarelui. La 4-4, Rosol a accelerat, revenind într-un game în care Nieminen a condus cu 40-15, reușind un break decisiv. Cehul a tremurat apoi pe serviciu, dar a mizat pe cartea atacului și a câștigat. Imediat după meci, Rosol a schimbat rapid suprafața, dând zgura roșie pe verdele din parcul cu platani, pentru o scurtă repriză de stratching și de alergări. Urmează un meci și mai greu, cu învingătorul dintre Hănescu și Simon.

Articol scris de CEZARA PARASCHIV

Publicat: 23 04. 2014, 15:43
Actualizat: 23 04. 2014, 15:44