Lovitură pentru Carlos Alcaraz! Ratează turneul din cauza unei accidentări și are emoții pentru Roland Garros
Carlos Alcaraz (locul 3 ATP) a declarat forfait pentru turneul ATP 1.000 de la Madrid, unde anul trecut a ajuns în faza sferturilor de finală. Decizia de a se retrage de la turneul dotat cu premii totale de aproape 9,2 milioane de dolari a fost luată pentru a nu-și pune în pericol sezonul pe zgură.
Ediția de anul trecut a turneului de la Madrid a fost câștigat de rusul Andrey Rublev, care în sferturi a trecut chiar de Alcaraz.
Ibericul, fost lider mondial, nu a reușit să se recupereze total după accidentarea suferită la Barcelona, iar decizia de retragere de la Madrid a fost luată și pentru că nu vrea să riște prezența la Roland Garros, unde are de apărat titlul.
Alcaraz nu vrea să riște sezonul pe zgură
Carlos Alcaraz a declarat că a făcut tot ce putut pentru a se recupera pentru turneul de la Madrid și consideră că a luat decizia corectă.
„În finala de la Barcelona am simțit dureri la aductorul drept, dar și ceva la ischiogambierul stâng. Marți am făcut investigații și am discutat cu echipa și medicii să vedem dacă sunt apt să mă antrenez și să joc, dar fără niciun risc. Am făcut tot ce mi-a stat în putere, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit semnificativ.
Trebuie să îți asculți corpul, chiar dacă Madridul este un loc în care aștept tot anul să joc. De data asta nu s-a putut. Decizia a fost să nu riscăm nimic pentru viitor. Credem că este decizia corectă. Acum e timpul să mă odihnesc și să mă recuperez cât mai repede”, a declarat ibericul în cadrul unei conferințe de presă, citat de Eurosport.
Totodată, Alcaraz a subliniat că speră să reia antrenamentele și să poată participa la Masters-ul de la Roma, care se va desfășura în perioada 7-18 mai 2025.
„Luni voi face un nou control să vedem cum evoluează totul. Vom evalua apoi ce facem în următoarele zile și cum mă simt. În câteva săptămâni voi relua antrenamentele, treptat. Nu vreau să mă grăbesc sau să dau ceva ca sigur. Vom fi pregătiți pentru Roland Garros, cu siguranță, și vom încerca să fim prezenți și la Roma – acesta este obiectivul”, a mai spus Alcaraz.
- Turneul de la Roland Garros este programat pentru perioada 25 mai – 8 iunie 2025.
Carlos Alcaraz, mâhnit că nu poate juca la Madrid, mesaj sincer pentru fanii săi
Într-o postare făcută pe social media, Carlos Alcaraz și-a arătat dezamăgirea că nu poate juca la unul dintre turneele favorite.
„Madridul este un turneu special pentru mine, cel pe care îl aștept cel mai mult ca să joc în fața fanilor mei. A fost unul dintre primele turnee la care am fost ca spectator, când eram copil… E dureros să nu joc aici. Nu e o decizie ușoară, dar uneori trebuie să te gândești la sănătatea ta, la ce e mai bine pentru tine. Madridul e unul dintre turneele mele favorite, dar un Grand Slam e un Grand Slam. Trebuie să cântărești riscul și beneficiul.
E mai bine așa decât să lipsesc câteva luni. Trebuie să știi când să iei astfel de decizii. Decizia e grea, pentru mine și pentru fani. Mă doare că nu pot juca în fața lor, doar la Barcelona și aici am această ocazie. E o lovitură dură”, a mărturisit Carlos Alcaraz.
În turneul ATP 500 de la Barcelona, Carlos Alcaraz a pierdut finala în fața danezului Holger Rune, scor 6-7, 2-6. În urma acestui rezultat, Alcaraz a coborât pe locul 3 în clasamentul ATP.
- În 12 septembrie 2022, Alcaraz a devenit cel mai tânăr lider mondial al tenisului masculin, la numai 19 ani și 4 luni.
- Are patru trofee de Grand Slam în palmares: US Open (2022), Roland Garros (2024) și Wimbledon (2023 și 2024).