Liana și Adrian Ungur, așii tenisului din Florența!** Ei pierd clar în fața lui Eugen Trică și îl fac pe Ilie Balaci să stingă televizorul

Adrian Ungur (26 de ani, 131 ATP), al doilea român al momentului, s-a înclinat ieri, în turul secund al BRD Năstase – Țiriac Trophy, în fața brazilianului Joao Souza, scor 6-4, 6-7/6, 1-6, deși în actul secund a beneficiat de patru mingi de meci. Amărăciunea pro­­vocată de eșec a fost diminuată însă de încurajările soției sale, Liana (26 de ani, 304 WTA), alături de care formează cel mai tare cuplu din tenisul românesc, dar și de motto-ul inoculat de legendarul său socru, Ilie Balaci: „Mergi întotdeauna înainte!”

La ieșirea de la conferința de presă, Adi cotește însă spre stânga, la inițiativa ProSport, în direcția unui loc drag soției sale. Distanța îi mai permite însă o explicație a eșecului.

„Am căzut psihic și fizic”
„Sunt supărat, mi-e greu să explic, îți dai seama. La mingile de meci nu-mi reproșez ceva, poate doar la una singură, la 6-5 în tie-break-ul setului secund. Dacă mai dau de zece ori, nu mai greșesc. Am căzut apoi puțin psihic, apoi fizic”, murmură puțin contrariat piteșteanul. Adi însă nu e tipul care să pice în plasa autocompătimirii și transformă grimasele în zâmbete imediat ce deschidem poarta terenului cu nr. 6.

Amintire din Parcul cu Platani!
„Uite, Adi, aici am început eu tenisul, pe această suprafață, sub îndrumarea profesorului Bondoc. Aveam șapte ani și am optat pentru tenis la sfatul nașei mele, Liana Mitriță, medic ortoped, dar și al tatălui. Parcă nimic nu s-a schimbat”, istorisește, ca și cum ar povesti un film, frumoasa jucătoare Liana Ungur (157 WTA în 2010). „Da, da, nici copacii, nici vilele din spate nu s-au modificat”, o tachinează tenismenul ce țintește accederea în prima sută ATP. Stabiliți în Florența, de câțiva ani, Adi și Liana formează cel mai cunoscut cuplu din tenisul românesc, însă în viitorul apropiat susțin că vor reveni definitiv în România.

Nu se văd și o lună!
Coincidență sau nu, li se intersectează privirile când îi chestionăm pe seama unui nou membru al familiei și ascultăm. „Să nu crezi că e ușoară viața pentru o familie care joacă tenis. Noi, uneori, nu ne vedem trei sau patru săptămâni, atunci când suntem plecați la turnee, dar din interior, ni se pare ceva normal”, preia cuvântul fiica lui Ilie Balaci.

Echilibru de la Ilie Balaci
Cei doi returnează zâmbind la atacul colegului fotoreporter și nu scăpăm prilejul de a schimba mingea de tenis cu una de fotbal, tatăl (socru) – și cumnatul (Trică) reprezentând mereu doi poli de interes general. „Tata, fiind o persoană temperamentală, nu rezistă mult în tribună sau în fața televizorului. Pentru că e mereu implicat în ceea ce facem, de asta ne și spune mereu: „Mergeți înainte, indiferent de ce se întâmplă. Ne urmărește de câte ori are timp, el e un tip pozitiv”, continuă Liana, mutând jocul în terenul tenismanului cu rever perfect.

Trică, tablele și norocul
Și dacă tot ajungem cu firul discuției în dreptunghiul verde, Adi îl preia, verticalizând ca Eugen Trică în vremurile bune. „Nu putem avea posibilitatea să-i învingem la dublu mixt pe el și pe Lorena pentru că nu vor! Eugen e tipul imprevizibil, are noroc, ne bate tot timpul! Dar la table!”, spune nr. 131 ATP, completat de jumătatea sa: „Da, da, Lorena e mai artistă, nu e cu fotbalul, dar poate îi vom provoca la un fotbal-tenis”. Ineditul meci rămâne pe altădată, pentru că refacerea e o cerință obligatorie pentru un tenismen, iar ProSport primește deja invitația la nivel declarativ. Rămâne de văzut în loja cărui dublu-mixt va lua loc Ilie Balaci.

Tecău, stopat de întuneric

Horia Tecău și Robert Lindstedt vor continua azi, de la ora 12:00, partida de dublu, sferturi, împotriva tandemului Jordan Kerr (Aus) / Travis Parrott (SUA). Partida de pe terenul al doilea s-a întrerupt din cauza întunericului la scorul 6-3, 2-6, super tie-break-ul urmând a se diputa azi. Dacă se va califica, perechea româno-suedeză va înfrunta, spre seară, pe Central, duo-ul italian Bracialli – Starace.

Rezultate
Ziua a patra, ieri. Simplu (turul al doilea):

J. Souza (Bra) – A. Ungur 4-6, 7-6, 6-1, P. Andujar (Spa) – M. Copil 6-2, 6-3, Fl. Mayer (Ger) – C. Berlocq (Arg) 6-2, 0-6, 6-4, F. Volandri (Ita) – M. Granollers (Spa) 6-1, 6-3, A. Ramos (Spa) – P. Riba (Spa) 2-6, 6-4, 7-5, A . Gianessi (Ita) – F. Gil (Por) 7-6, 0-6, 6-3.

PROGRAM sferturi (azi, ora 11:00)
A. Ramos (Spa) – Fl. Mayer (Ger), J. Souza (Bra) – F. Volandri (Ita), P. Andujar (Spa) – Al. Gianessi (Ita), J.I. Chela (Arg) – A. Seppi (Ita).

Publicat: 23 09. 2011, 03:00
Actualizat: 23 09. 2011, 03:00