Legătura incredibilă dintre suspendarea Simonei Halep, divorțul de Toni Iuruc și demiterea Virginiei Ruzici! Dezvăluirile presei britanice: „S-a schimbat mult”

Situația dramatică în care se află Simona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj, a fost generată de o serie de decizii bizare pe care le-a luat românca, potrivit presei britanice.

Simona Halep a trecut printr-o serie de evenimente tumultoase înaintea scandalului de dopaj, iar jurnaliștii din Marea Britanie opinează că nimic nu este întâmplător.

Legătura incredibilă dintre suspendarea Simonei Halep, divorțul de Toni Iuruc și demiterea Virginiei Ruzici! Dezvăluirile presei britanice: „S-a schimbat mult”

Simona Halep a ajuns să fie depistată pozitiv, apoi i s-au găsit nereguli în pașaportul biologic, în condițiile în care și-a lăsat cariera în mâinile lui Patrick Mouratoglou! După ce l-a angajat pe tehnicianul francez, care împreună cu fizioterapeuta Candice Gohier i-a recomandat suplimentul contaminat cu roxadustat, Halep a divorțat de Toni Iuruc și i-a concediat pe vechii colaboratori Virginia Ruzici și Teo Cercel.

Toate aceste evenimente au legătură între ele, potrivit jurnaliștilor de la Daily Mail: Un lucru sigur este că Halep s-a schimbat mult, atât pe teren, cât și în afara lui, vara trecută! La începutul primăverii anului 2022, ea a început să lucreze cu antrenorul francez Patrick Mouratoglou, La sfârșitul lunii mai, a anunțat că s-a despărțit de Virginia Ruzici, fosta campioană de la Roland Garros. Ruzici, o figură foarte respectată în sport, a fost managerul și mentorul lui Halep încă din adolescență.

Este de remarcat faptul că, cu câteva zile înainte de despărțire, Halep a experimentat un atac de panică pe teren în timpul înfrângerii din turul doi la Roland Garros. În septembrie 2021 se căsătorise cu Toni Iuruc, un renumit om de afaceri din țara ei despre care se spune că este miliardar. Cu toate acestea, înainte de prima lor aniversare, a anunțat că vor divorța. Așadar, a avut o viață tumultuoasă, înainte de a deveni cea mai cunoscută jucătoare de tenis testată pozitiv pentru o substanță interzisă, de la Maria Sharapova în 2016″, au scri jurnaliștii britanici, la o săptămână după suspendarea de patru ani dictată de Tribunalul Sport Resolutions de la Londra.

Simona Halep, singura responsabilă pentru testul pozitiv deși a primit suplimentul de la fizioterapeuta Candice Gohier

Ffizioterapeuta Candice Gohier, cea care a intrat în staff-ul Simonei Halep în aprilie 2022 alături de Patrick Mouratoglou, a fost cea care i-a recomandat Simonei Halep suplimentul pe care fostul lider mondial a dat vina pentru contaminare.

Cu toate acestea, sportivul – Simona Halep în cazul de față, este responsabil 100% pentru substantele care intră in corpul său. Caroline Wozniacki, rivala Simonei din circuitul WTA, nu este de acord cu această regulă:

„Nu este deloc corect ca sportivii să primească toată pedeapsa fără echipă. Ei angajează persoane care să facă munca pentru ei; nu sunt experți în nutriție sau în chimie. Staff-ul ar trebui să primească cea mai mare parte a pedepsei… Este responsabilitatea lor!”, a declarat Wozniacki pentru Sports Illustrated.

Publicat: 21 09. 2023, 15:29