Jucătorul român de 14 ani despre care Ion Țiriac a spus că „are un forehand nu de nota 10, de 12”, finalist la Tennis Europe Juniors Masters 2019

Alexandru Mihai Coman, în vârstă de 14 ani, a jucat finala Tennis Europe Juniors Masters, fiind învins în ultimul act, după trei mingi de meci salvate, anunță Federația Română de Tenis.

Legitimat de CS Dinamo București, Alexandru Coman va termina anul pe prima poziție în clasamentul U14, după un turneu bun în Italia. În semifinale, Coman îl învinsese pe rusul favorit 3, Maxim Zhukov, scor 6-3, 6-1. Finala Tennis Europe Juniors Masters U14 a fost câștigată de croatul Dino Prizmic, scor 6-4, 7-5, în fața jucătorului român născut la Craiova.

  • Tennis Europe Juniors Masters U14, un fel de Turneul al Campionilor la categoria de vârstă sub 14 ani, s-a jucat în Italia, la Regio Calabria.

Alexandru Mihai Coman a ajuns în prim-plan după ce a fost remarcat de Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis declarând, după un antrenament cu Alex Coman, că are o tehnică foarte bună, superioară categoriei de vârstă la care evoluează. „S-a exprimat ceva de genul ’are un forehand nu de nota 10, de 12…’. A încercat să îi explice câteva aspecte referitoare la caracteristicile jocului de tenis modern vis-a-vis de poziționarea apropiată de linia de fund, pentru a putea dirija si conduce punctul, jocul, fizicul lui Alex permițându-i dezvoltarea unui stil de joc agresiv, cu urcarea spre fileu pentru închiderea punctelor. De asemenea, a apreciat calitatea serviciului unu al lui Alex, forța și plasamentul, punctând faptul că la serviciul doi este loc de îmbunătățire cu privire la kick și la efect”, relata mama sportivului, Delia Coman, pentru Libertatea.

Publicat: 07 10. 2019, 13:58