John McEnroe a realizat topul celor mai buni tenismeni din toate timpurile. Cine e „zeul viking” și „cel mai mare coșmar”

Legenda tenisului mondial, John McEnroe (60 de ani), a realizat un clasament ai celor mai buni jucători de tenis din toate timpurile.

John McEnroe a alcătuit topul celor mai buni jucători din lume, spunând, conform Tennis World: „Voi răspunde cu top patru: Rod Laver, Pete Sampras, Roger Federer și Rafael Nadal. Novak Djokovic ar fi numărul cinci, însă se ridică. În top zece aș insista să intre și Lew Hoad, care era cel mai puternic dintre toți, atunci când era în formă. Și apoi ar fi Bjorn Borg. La început, l-am invidiat. Părea un zeu viking. A reușit să mă învingă în acea nemaipomenită finală de la Wimbledon, din 1980. Apoi, am început să petrecem timp împreună și am devenit prieteni”.

McEnroe a început prin a-l lăuda pe Roger Federer, despre care a spus: „Federer este cel mai complet jucător. Când se ambiționează, nimeni nu îl poate ajunge, pentru că reușește lovituri câștigătoare din orice unghi. El inventează tenisul”.

Câștigătorul a șapte trofee de Grand-Slam a vorbit și despre Rafael Nadal și Novak Djokovic: „Cel mai mare coșmar pentru mine, dacă aș fi un jucător activ, ar fi să mă înfrunt, pe zgură, cu Rafael Nadal, pe vremea când era în apogeul carierei. De asemenea, Novak Djokovic își îmbunătățește jocul constant”.

McEnroe va fi comentatorul și analistul partidelor de la US Open.

 

Publicat: 20 08. 2019, 08:13
Actualizat: 20 08. 2019, 08:14