Jelena Ostapenko, penalizată pentru un cuvânt pe care un singur om de pe Grandstand l-a înțeles. „Ei pot să tacă?” Letona a părăsit US Open-ul

Jelena Ostapenko a avut un șoc pe Grandstand, sâmbătă, când a primit avertisment pentru că a înjurat printre dinți în limba sa maternă. După ce ani de zile Andy Murray s-a plâns că este unul dintre jucătorii cel mai des avertizați și amendați pentru că înjură în engleză, limba de circulație pentru toți sportivii și arbitrii din circuit, letona a aflat că, mai nou, și dacă înjuri într-o limbă mai puțin răspândită ai probleme pe terenul de tenis.

Dominată de una dintre americancele-minune ale acestei ediții a US Open-ului, Kristie Ahn, Ostapenko a scăpat o înjurătură pe care credea că nu o va înțelege nimeni. Un arbitru de tușă însă, cunoscător al limbii ruse, a mers rapid la arbitru, a „pârât-o” pe Aliona, iar omul din scaun a fost nevoit să o sancționeze pe campioana din 2017 de la Roland Garros pentru un echivalent al englezescului „bitch!”. Ostapenko s-a lamentat, a spus mai întâi – hey, am vorbit în letonă!, apoi s-a răstit la arbitru spunându-i că a vorbit pentru sine și că este treaba ei ce spune. Totuși, Ostapenko nu l-a impresionat pe arbitru, iar publicul s-a întârs rapid împotriva ei, huiduind-o.

În consecință, Jelena Ostapenko s-a răfuit din nou cu arbitrul: „dar ei pot să tacă?”

Kristie Ahn, în vârstă de 27 de ani, aflată la doar a doua prezență în carieră pe tabloul principal de la US Open, s-a calificat în optimile ultimului turneu de Mare Șlem anului, învingând-o sâmbătă pe Jelena Ostapenko, scor 6-3, 7-5, într-o oră și 49 de minute de joc, după ce letona a comis un număr aproape dublu de greșeli neforțate (45, față de 23 ale americancei). Ostapenko rămâne, astfel, fără vreo prezență în carieră în săptămâna a doua de US Open.

Prin calificările lui Taylor Townsend și Kristie Ahn în optimile US Open 2019, Statele Unite au ajuns să aibă în acest sezon zece jucătoare diferite ajunse cel puțin o dată în săptămâna a doua în turneele de Mare Șlem, anunță Christopher Clarey, jurnalist New York Times.

Victoria de sâmbătă în fața Jelenei Ostapenko îi asigură în premieră lui Kristie Ahn un loc în prima sută mondială, de lunea următoare.

Tabloul complet al optimilor US Open 2019 la simplu feminin:

  • Naomi Osaka (#1) – Belinda Bencic (#13)
  • Donna Vekic (#23) – Julia Goerges (#26)
  • Taylor Townsend – Bianca Andreescu (#15)
  • Kristie Ahn – Elise Mertens (#25)
  • Elina Svitolina (#5) – Madison Keys (#10)
  • Johanna Konta (#16) – Karolina Pliskova (#3)
  • Serena Williams (#8) – Petra Martic (#22)
  • Qiang Wang (#18) – Ashleigh Barty (#2)
Publicat: 01 09. 2019, 08:53
Actualizat: 01 09. 2019, 08:54