Jelena Ostapenko nu se dezminte: „O țărăncuță!” Letona și-a jignit în direct adversara de la Birmingham | VIDEO

Comportamentul Jelenei Ostapenko (16 WTA) lasă de dorit și la turneul de la Birmingham, sportiva din Letonia făcând declarații jignitoare la adresa canadiencei Rebecca Marino (107 WTA).

După ce Jelena Ostapenko a făcut gesturi lipsite de fair-play față de jucătoare importante precum Simona Halep sau Alize Cornet în acest sezon, a venit rândul Rebeccăi Marino să intre în gura letonei.

La finalul meciului din primul tur al turneului de la Birmingham, câștigat de Ostapenko în trei seturi, scor 6-2, 5-7, 6-3, Jelena a fost nepoliticoasă, având o atitudine desconsideratoare față de Rebecca Marino.

Jelena Ostapenko nu se dezminte: „O țărăncuță!” Letona și-a jignit în direct adversara de la Birmingham

Jelena Ostapenko a vorbit urât despre jocul adversarei de la Birmingham, la interviul acordat pe teren: „Eu am fost propriul meu adversar astăzi. Ea (n.r. Rebecca Marino) nu a făcut absolut nimic, a jucat la fel tot meciul. Apoi am început să mă lupt cu mine însămi. Sunt fericită că am câștigat, pentru că am fost cu mult peste nivelul adversarei”.

Fanii tenisului nu au iertat-o pe Jelena Ostapenko după această declarație: „Va rămâne așa! O țărăncuță și prostuță forever!” sau „Cum să spui așa ceva în interviu?”, au fost două dintre reacțiile critice la adresa Jelenei, pe Twitter.

Jelena Ostapenko, gesturi ironice la adresa Simonei Halep

Gesturile jenante ale Jelenei Ostapenko nu îi fac deloc cinste acesteia, mai ales că letona a triumfat la Roland Garros în anul 2017! Ostapenko a cucerit singurul titlu de Grand Slam al carierei după ce a revenit spectaculos în finala cu Simona Halep, scor 4-6, 6-4, 6-3.

Jelena s-a mai dat în stambă în acest sezon și la turneul de la Dubai, în timpul semifinalei cu Simona. La scorul de 5-0 pentru Ostapenko în setul decisiv s-a petrecut o fază mai puțin întâlnită în tenis la un asemenea nivel. Înainte de a o învinge pe Halep, letona a izbucnit în hohote de râs.

Publicat: 15 06. 2022, 16:28