Jelena Ostapenko, acuzată că nu știe regulamentul înaintea meciului cu Sorana Cîrstea: „Ce înseamnă asta?!” Fosta antrenoare a Serenei Williams o face praf pe letonă

Jelena Ostapenko (Letonia, 12 WTA) se află în mijlocul unui nou scandal, chiar înaintea meciului cu Sorana Cîrstea (România, 26 WTA), din cadrul turneului de la Adelaide (Australia). Letona și românca se vor duela în runda inaugurală a concursului din seria WTA 500.

Rennae Stubbs, fosta antrenoare a Serenei Williams, a criticat-o dur pe Jelena Ostapenko, după ce letona a făcut scandal pe teren la ultimul meci pe care l-a disputat.

Ostapenko și-a ieșit din pepeni în timpul duelului cu Victoria Azarenka (Belarus, 23 WTA), din sferturile turneului de la Brisbane, iar letona a amenințat-o pe arbitra de scaun că nu va mai oficia la niciun meci de-ale ei.

Jelena Ostapenko, acuzată de fosta antrenoare a Serenei Williams că nu cunoaște regulamentul, înaintea meciului cu Sorana Cîrstea de la Adelaide

Jelena Ostapenko a răbufnit la adresa arbitrei de scaun Julie Kjendlie din Norvegia, acuzând-o că i-a acordat un punct Victoriei Azarenka, deși mingea a căzut de mai multe ori în terenul bielorusei: „Faci atât de multe greșeli! Cu trei sărituri. Nu te mai vreau niciodată la meciurile mele! Nu vei mai fi niciodată la un meci jucat de mine. Nu mai vreau! Îmi strici meciul. Finala de la Linz nu o voi uita niciodată. Niciodată!”, a spus controversata jucătoare de tenis.

Într-o postare pe contul ei oficial de Twitter, Rennae Stubbs, fosta colaboratoare a Serenei Williams, i-a răspuns dur lui Ostapenko și a acuzat-o pe aceasta că nu cunoaște regulamentul: „Arbitra Julie Kjnedlie trebuie doar să se uite pe programul ei când va trebui să o arbitreze pe Ostapenko și să spună: ‘Oh, la naiba… Măcar știe ea ce înseamnă o dublă săritură?’”, a scris australianca Stubbs, fost număr 2 mondial în clasamentul WTA de dublu.

Jelena Ostapenko a fost eliminată de la Brisbanse după ce a pierdut în fața Victoriei Azarenka, scor 6-3, 3-6, 7-5, iar acum se pregătește pentru duelul cu Sorana Cîrstea. Jucătoarea letonă o conduce cu 3-1 pe Cîrstea în meciurile directe, dar românca a câștigat ultima dispută cu Ostapenko, scor 4-6, 7-6(6), 6-4 în turul al doilea al turneului de la Wimbledon 2023. Partida Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko de la Adelaide va avea loc marți dimineață.

Publicat: 07 01. 2024, 15:41
Actualizat: 07 01. 2024, 15:58