Jelena Ostapenko a speriat pe toată lumea la turneul de la Brisbane! Ce a făcut-o să urle de nervi pe teren. VIDEO

Jelena Ostapenko (Letonia, 12 WTA) a oferit un nou moment rar întâlnit pe terenurile de tenis, la meciul de joi cu Karolina Pliskova (Cehia, 39 WTA).

Jelena Ostapenko își confirmă renumele de cea mai antipatică jucătoare de tenis! Ostapenko a avut încă o ieșire incredibilă, în meciul din cadrul optimilor de finală de la WTA 500 Brisbane.

Ostapenko și-a pierdut controlul în timpul jocului cu Karolina Pliskova, pe care jucătoarea din Letonia l-a câștigat în trei seturi, scor 6-2, 4-6, 6-3.

Jelena Ostapenko și-a pierdut din nou controlul și a urlat de nervi pe teren, la turneul de la Brisbane

Jelena Ostapenko i-a făcut pe spectatorii de la Brisbane să își acopere urechile, după ce campioana de la Roland Garros 2017 a scos un urlet lung și asurzitor.

Ostapenko a urlat de nervi după ce a pierdut un punct, la scorul de 6-2, 1-2, iar Jelena nu și-a putut găsi calmul pe toată durata setului secund. Letona și-a revenit abia în decisiv, învingând-o în trei seturi pe Karolina Pliskova.

După ce a trecut de sportiva din Cehia, Ostapenko se va duela în sferturile de finală de la Brisbane cu Victoria Azarenka (Belarus, 23 WTA), fost lider al clasamentului WTA.

Jelena Ostapenko a uimit asistența și din punct de vedere vestimentar

Jelena Ostapenko a uimit asistența la Brisbane și din punct de vedere vestimentar, aceasta îmbrăcând o ținută excentrică, așa cum a procedat și la alte turnee în ultimul timp.

Ostapenko a purtat în primele două meciuri din Australia un echipament de culoare mov, diferit ca design de cele pe care le vedem de obicei la jucătoarele de tenis din circuitul WTA.

Dacă la unele competiții a fost criticată pentru echipamentele de joc mult prea stridente, fanii au lăudat-o acum pe Ostapenko: Echipament superb și o victorie pe măsură pentru Jelena Ostapenko”, sau Echipamentul ei este foarte chic de această dată”, au comentat fanii pe Twitter.

Publicat: 04 01. 2024, 17:07