Irina Begu, show total la București! Românca s-a calificat la pas în finala turneului Țiriac Foundation Trophy

Irina Begu a făcut spectacol în semifinalele turneului de la București și a învins-o la pas pe Sara Errani.

Românca s-a impus fără emoții, scor 6-2, 6-2, astfel că va avea șansa să se lupte pentru trofeul Țiriac Foundation Trophy.

Câştigătoarea turneului la simplu va obţine 15.000 de dolari şi 160 de puncte, iar învinsa din finală va primi 8.000 de dolari şi 95 de puncte.

Irina Begu, calificare superbă în finala Țiriac Foundation Trophy

Sara Errani și-a pierdut serviciul de trei ori în primul set, iar Irina Begu s-a desprins după ce a făcut 3-2.

În setul al doilea, Begu a făcut break la scorul de 1-1, ajungând la un moment să conducă cu scorul de 5-1. Errani a câștigat apoi un game extrem de disputat, dar n-a mai avut puterea să relanseze partida, cedând tot cu scorul de 6-2.

În ultimul act, Irina Begu este din nou favorită certă. Aceasta o va întâlni pe sportiva din Ungaria Reka Luca Jani, locul 114 WTA, care a trecut în penultimul act de belgianca Marina Zanevska, locul 100 WTA, scor 7-5, 7-6 (8).

Reka Luca Jani este calificată la Bucureşti şi în finala de dublu. Finala, programată sâmbătă, va fi Aliona Bolsova/Andrea Gamiz (Spania/Venezuela), cap de serie 1 – Reka Luca Jani/Panna Udvardy (Ungaria).

Ţiriac Foundation Trophy prezentat de Kaufland este un turneu WTA 125 organizat la Centrul Naţional de Tenis în perioada 10-18 septembrie, de către Federaţia Română de Tenis şi susţinut de Fundaţia Ţiriac.

Publicat: 17 09. 2022, 16:59
Actualizat: 17 09. 2022, 16:59