Irina Begu, salt impresionat în clasamentul WTA după triumful de la Palermo! A întrecut-o pe Sorana Cîrstea și a devenit a doua „rachetă” a României

Irina Begu (România, 31 de ani) culege roadele după ce a triumfat duminică la turneul WTA 250 de la Palermo, scor 6-3, 6-3 în finala cu Lucia Bronzetti (Italia, 23 de ani).

Irina Begu a urcat 12 poziții în ierarhia WTA după ce a fost recompensată cu 280 de puncte de organizatorii turneului de la Palermo! Astfel, românca se află pe locul 33 mondial în noul clasament, devansând-o pe Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 35 WTA). Bucureșteanca a încasat și un cec important, în valoare de 26.770 de euro, grație victoriei din finală.

Irina este a doua „rachetă” a României, după mult timp în care nu s-a mai bucurat de acest statut! Cel mai bun loc ocupat de Begu în carieră este 22 WTA, în anul 2016.

Irina Begu, salt impresionat în clasamentul WTA după triumful de la Palermo! A întrecut-o pe Sorana Cîrstea și a devenit a doua „rachetă” a României

După ce a triumfat la turneul WTA 250 de la Palermo, Irina Begu a devenit a doua „rachetă” a României, urcând de pe 45 WTA, până pe locul 33 WTA! Simona Halep (30 de ani) este în continuare cea mai bună jucătoare de tenis din țara noastră, constănțeanca aflându-se pe poziția 16 WTA. Irina Begu a câștigat turneul de la Palermo, după un meci în care a fost la înălțime atât din punct de vedere ofensiv, cât și în plan defensiv!

Lucia Bronzetti, debutantă într-o finală WTA, nu i-a pus nicio problemă româncei! Sportiva noastră a jucat un tenis solid și s-a impus cu 6-2, 6-2, după o oră și 33 de minute de joc. Dacă meciul cu Bronzetti a fost la discreția lui Begu, românca a trebuit să muncească din greu pentru victorie în semifinale, trecând dramatic de Sara Sorribes Tormo cu 3-6, 6-3, 6-4, la capătul a trei ore și 11 minute de joc.

Irina Begu a consolat-o pe Lucia Bronzetti după finala de la Palermo

Irina Begu s-a arătat recunoscătoare la ceremonia de decernare a trofeului față de cei care au susținut-o pe durata competiției! Dar Irina i s-a adresat mai întâi Luciei Bronzetti: „Sunt sigură că vei mai juca multe finale și vei câștiga titluri în circuitul WTA!”.

Românca a continuat: „Vreau să le mulțumesc celor din echipa mea! Fără voi nu aș fi reușit să câștig acest trofeu. Gabriel Moraru a fost cu mine aici, iar Victor Crivoi a avut și el un rol important, deși a rămas acasă. Acesta este un loc special pentru mine, am o parte din familie aici și cu siguranță voi reveni anul viitor! Vă mulțumesc tututor pentru susținere!”, a spus Irina Begu.

Publicat: 24 07. 2022, 23:34
Actualizat: 24 07. 2022, 23:42