Ion Țiriac, surpriză uriașă pentru Simona Halep. Cum a surpris-o miliardarul pe jucătoarea din Constanța chiar de ziua ei | FOTO

Fostul mare jucător de tenis român, Ion Țiriac, nu a putut ajunge la nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc. El era plecat la vânătoare în acea perioadă, însă s-a revanșat la ziua de naștere a jucătoarei de tenis.

În ziua în care Simona Halep a împlinit 30 de ani, sportiva a fost vizitată de de Ion Țiriac. Fiind un om special pentru jucătoarea româncă, Simona s-a bucurat tare mult că l-a văzut.

Miliardarul i-a adus un tort Simonei și cei doi s-au fotografiat în la o masă. „Halep, întotdeauna!” și „La mulți ani!” scria pe tortul pe care l-au servit cei doi.

Ion Țiriac, surpriză uriașă pentru Simona Halep. Cum a surpris-o miliardarul pe jucătoarea din Constanța chiar de ziua ei

Pe una dintre fotografiile cu Ion Țiriac, Simona Halep a scris hashtag-ul „#special”, semn că întâlnirea a însemnat foarte mult pentru sportiva din Constanța.

Recent, fostul mare jucător român de tenis, Ion Țiriac (82 de ani), a declarat că Simona Halep ar fi putut câștiga de cinci ori mai mult dacă s-ar fi născut cu altă naționalitate și ar fi reprezentat altă țară.

„Un jucător de tenis, mă refer la superstaruri, câștigă pe teren maximum 20%. Restul câștigă în afara terenului. De ce câștigă Federer de trei ori mai mult decât Djokovic? Pentru că Federer e deja unul care nu mai are națiune. Nadal e într-o țară bună, dar Spania nu e nici Germania, nu e nici Italia, nici Anglia, nici Franța, nici Statele Unite.

Halep… Vai de mine și de mine, 37 de milioane, 40 de milioane (suma pe care a încasat-o Simona Halep din tenis). Dacă era din una dintre țările astea cinci, probabil că avea aceste 40 de milioane, dar mai avea încă 160 de milioane în plus. Ea a făcut mai mult pe teren decât în afara terenului”, a spus Ion Țiriac, potrivit GSP.

Publicat: 28 09. 2021, 12:48