Ion Țiriac: „Nu sunt Dumnezeul tenisului!”

Fostul tenisman Ion Țiriac, organizatorul turneului ATP Masters 1000 de la Madrid, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, că nu intenționează să facă din această competiție una de Grand Slam, dar ar vrea ca participanții să fie cei mai buni 32 de jucători din lume.

"Ador turneul de la Roland-Garros. Consider că este cel mai bun Grand Slam. Și nu am nicio intenție să fac din turneul de la Madrid unul de Grand Slam. Competițiile majore sunt frumoase, dar se bazează pe cantitate, nu pe calitate. Eu prefer calitatea și să îi fac să joace pe cei mai buni dintre cei buni. Un turneu ca Roland-Garros pierde o treime din participanții cei mai buni încă din prima săptămână. Din nefericire, nu sunt Dumnezeul tenisului, dar i-aș vrea pe cei mai buni 32 de jucători. Meciurile din cadrul turneului de la Madrid vor fi de nivel foarte înalt, pentru că se vor confrunta între ei cei mai buni jucători din lume", a spus Țiriac.

Ion Țiriac a calificat drept excepțională "Cutia magică", baza de tenis construită la Madrid, unde se va disputa turneul organizat de el. "Madridul a construit o arenă excepțională. Niciun turneu de tenis nu mai are posibilitatea disputării de meciuri pe trei terenuri cu acoperiș retractabil și pe alte 17 terenuri. Asta înseamnă că aici poate avea loc o competiție cu până la 128 de jucători. Este ceva unic", a explicat fostul sportiv.

Țiriac a precizat că turneul programat în perioada 10-18 mai, care va fi dotat cu premii în valoare totală de 3,7 milioane de euro, va fi precedat de un concert Lenny Kravitz. "Acest concert m-a costat foarte mult, dar merită. Pe de altă parte, în ultimele 18 luni am muncit precum câinii ca să testăm zgura albastră. Am început folosirea acestui albastru la competiții în sală, în urmă cu 20 de ani și apoi a fost adoptat de toată lumea. Cred cu adevărat că mingea este mai vizibilă pentru jucători, spectatori și telespectatori, pe un astfel de teren. Însă dacă WTA a fost de acord, ATP nu a acceptat. Nu știu de ce, având în vedere că așa ceva nu era prevăzut în regulament. Pentru a nu face scandal, am rămas la zgura roșie", a afirmat Ion Țiriac.

Fostul sportiv consideră că Roger Federer este cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile. "Însă este dificil să îl comparăm cu Laver sau chiar cu Sampras. Federer este un tip care a inventat multe lucruri din alfabetul și lexicul tenisului. Nadal, la rândul său, a inventat o altă viteză de joc. Este aproape inexplicabilă capacitatea pe care o are să lovească mingile venite atât de jos spre el cu o atât de mare forță. Nadal este un mare campion și, dacă îl țin forțele, el mai poate progresa", a spus Țiriac.

MEDIAFAX

Publicat: 07 05. 2009, 19:13
Actualizat: 07 05. 2009, 19:15