Ion Țiriac este noul președinte al Federației Române de Tenis. Victorie zdrobitoare a fostului jucător. „Opoziția”, îngenunchiată total

Ion Țiriac (80 ani) este noul președinte al FR de Tenis, în urma alegerilor care au avut loc azi la Centrul Național de Tenis. Fostul mare jucător a obținut de trei ori mai multe voturi decât principalul contracandidat, Marius Vecerdea.

Țiriac a fost votat de 32 de mebri, iar Vecerdea a obținut 11 voturi, alte trei voturi ajungând la Ion Țupa. Cel de-al patrulea candidat, Liviu Ursuleanu, nu a primit nici măcar un singur vot! Răzvan Itu s-a retras înainte de începerea votului, în semn de susținere față de Ion Țiriac.

În mod normal, alegerea lui Ion Țriac în fruntea FR de Tenios ar trebui să deblocheze și situația financiară. Forul nu a mai primit bani din 2017 de la Ministerul Tineretului și Sportului, în urma litigiilor care au ajuns în instanță.

Miliardarul român revine într-o funcție de conducere în sportul românesc, după ce în perioada 1998-2004 a fost președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

După alegerea președintelui, s-a trecut la alegerea celor patru vicepreședinți. Votul a fost și de această dată unul zdrobitor în favoarea fostei conduceri: Geirge Cosac – 34 voturi, Răzvan Itu – 28 voturi, Alina Tecșor – 28 voturi și Adrian Marcu – 23 de voturi.

După o pauză de o oră, este programată o nouă Adunare generală, în care noua conducere va încerca să rezolve situația celor peste 200 de cluburi afiliate, dar fără drept de vot din cauza unei erori birocratice perpetuate din 2001. Clubuurile nu au fost trecute în Registrul sportiv al federațiilor, motiv pentru care au fost lipsite de dreptul de a vota.


 

Publicat: 19 06. 2019, 13:48
Actualizat: 19 06. 2019, 15:26