Ion Țiriac are o pensie uriașă la 82 de ani, pe care nu o ridică însă niciodată! Care este motivul

Ion Țiriac, cel care weekendul trecut a împlinit vârsta de 82 de ani, încasează o pensie uriașă de la statul român, în valoare de 12.000 de lei. Fostul tenismen nu și-a ridicat însă niciodată pensia. 

Ion Țiriac, în vârstă de 82 de ani, deține o avere impresionantă, estimată la 1,5 miliarde de dolari, iar pensia fostului component al naționalei de Cupa Davis este pe măsură.

Țiriac are o pensie de 12.000 de lei, sumă cu mult peste media pensiilor din România. Motivul sumei este gradul de colonel pe care Ion Țiriac l-a primit, el fiind timp de 20 de ani ofițer în Ministerul de Interne.

Ion Țiriac are o pensie uriașă la 82 de ani, dar afacerile pe care le deține îi aduc venituri incomparabil mai mari

Ion Țiriac nu și-a ridicat însă niciodată pensia, până la 82 de ani, întrucât afacerile pe care le deține îi aduc venituri incomparabil mai mari. Cel poreclit „Contele Dracula al tenisului” sau „Buldozerul din Brașov” a câștigat chiar și în pandemie, făcând profituri mai mari cu 300 de milioane de dolari în 2020, față de 2019.

Țiriac ocupă locul 2.238 într-un clasament al celor mai bogați oameni, întocmit în 2021 de Hurun Report. O creștere de 38 de locuri față de anul trecut, când ocupa poziția 2.276. Țiriac este singurul român din acest top, care cuprinde 3.228 de miliardari în dolari, provenind din 68 de țări.

Ion Țiriac și-a sărbătorit ziua de naștere la Madrid

Ion Țiriac a împlinit duminică 82 de ani, sărbătorindu-și ziua de naștere la Madrid. Deținătorul turneului din capitala Spaniei a urmărit finala masculină dintre Alexander Zverev și Matteo Berettini, scor 6-7(8), 6-4, 6-3. Țiriac a fost prezent inclusiv la festivitatea de premiere și a avut parte de o surpriză frumoasă.

După ce spectatorii i-au cântat „La mulți ani”, Zverev i-a transmis un mesaj special lui Țiriac! Neamțul i-a fost recunoscător românului pentru condițiile create în cadrul turneului ATP 1.000: „La mulți ani din nou, mister Țiriac! Îți mulțumesc mult pentrutot!”, a reacționat campionul de la Madrid Open.

Publicat: 12 05. 2021, 18:03