Ion Țiriac, alături de Roger Federer, Serena Williams și Rafael Nadal! Topul celor mai influente persoane din tenis

Ion Țiriac a fost inclus de prestigiosul cotidian francez L’Equipe în topul celor mai influente persoane din tenis. Miliardarul român este alături de nume legendare ale tenisului mondial, precum Roger Federer, Rafael Nadal sau Serena Williams.

Ajuns la 80 de ani, Ion Țiriac nu a fost uitat de lumea tenisului. Nici nu se putea altfel, având în vedere că miliardarul român este deținătorul turneului de la Madrid, unul dintre cele mai importante din circuitul de tenis.

Țiriac, în topul celor mai influente persoane din tenis

Francezii de la L’Equipe l-au trecut pe locul 19, într-un top al celor mai influente persoane din lumea tenisului. Clasamentul este condus de Roger Federer, care este urmat de poate cea mai bună jucătoare din istorie, Serena Williams, dar și de la Novak Djokovic și Rafael Nadal.

Iată cum arată TOP10 al clasamentului publicat de ediția tipărită a cotidianului francez, citat de ziare.com. Din clasamentul francezilor nu lipsește nici antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill.

1 – Roger Federer

2 – Serena Williams

3 – Novak Djokovic

4 – Rafael Nadal

5 – Craig Tiley (directorul Australian Open)

6 – Billie Jean King

7 – Agentii sportivilor

8 – Andrea Gaudenzi (presedintele ATP)

9 – Steve Simon (presedintele WTA)

10 – Stacey Allaster (presedintele Federatiei Americane de Tenis)

O dovadă a influenței lui Ion Țiriac în lumea tenisului poate fi considerată și reacția unuia dintre membrii celebrei trupe rock Metallica. Americanii au fost vara trecută la București, unde au susținut un concert pe Arena Națională.

La plecare, unul dintre membrii trupei, Lars Ulrich, a remarcat:

„Mulţumim Bucureşti pentru o seară de rock nebună! Suntem aici, la aeroport, acum. Vedeţi ce scrie acolo? Ţiriac Air. Este o nebunie, pentru că, atunci când eram copil şi jucam tenis, el era un jucător de tenis. Şi juca cu tatăl meu.

Şi era antrenorul jucătorului meu favorit din anii ’70, Guillermo Vilas. Acum are numele deasupra unui hangar de avioane. Air Țiriac, cât de tare e asta! București, te iubim, o să ne vedem în curând!” , a postat pe o rețea de socializare Lars Ulrich, născut în Danemarca.

Publicat: 11 04. 2020, 17:17
Actualizat: 11 04. 2020, 17:21