Între bazinul de înot și bicicletă: Andy Murray s-ar putea retrage și de la Australian Open

După ce și-a anunțat absența de la Turneul Campionilor (4-11 noiembrie), numărul 4 mondial, britanicul Andy Murray (26 de ani, 1.90 m, 84 kg), a declarat într-un interviu pentru BBC că e posibil sa nu participe la primul turneu de grand slam din 2014, Australian Open.

Campionul de la Wimbledon a început săptămâna trecută recuperarea după operația la spate pe care a suferit-o recent. „ Voi juca la Australian Open doar dacă voi fi recuperat sută la sută din punct de vedere fizic, dar am un drum lung de parcurs. Am fost în bazinul de înot și puțin pe bicicletă, dar vor fi patru sau cinci săptămâni până voi reveni pe teren pentru a lovi mingea. Procesul de recuperare este destul de lung și obositor, din cauza aceasta nu vreau să forțez lucrurile pentru a nu lua totul de la capăt.” 

Andy Murray, care a primit ieri Ordinul Imperial Britanic din partea ducelui de Cambridge, William, s-a retras de la Roland Garros din cauza problemelor la spate. Totuși, campionul olimpic din 2012 a condus echipa Marii Britanii spre succesul din barajul Cupei Davis (de intrare în grupa mondială) împotriva Croației. înainte de a se supune intervenției medicale. 

Alexandru Tăcină

Publicat: 18 10. 2013, 14:40
Actualizat: 18 10. 2013, 14:46