INTERVIU Virginia Ruzici: „Mentalul e bine pus la punct”

-Virginia Ruzici (58 de ani), managerul constănțencei, îi face portretul Simonei Halep la finele unui an perfect

-Ruzici, campioană la Roland Garros (1978), e managerul Simonei

-Virginia susține că Adrian Marcu e un om determinant în ascensiunea ei

-„La anul va ajunge în Top 10 WTA”, crede fostul nr.9 WTA (ianuarie 1983)

Cum a fost 2013 pentru Simona?
Simona a avut un an fantastic cu cinci turnee câștigate, a arătat un tenis excepțional iar nivelul ei de joc este foarte ridicat. S-a văzut asta și la Moscova. Poate că a întrecut așteptările multora cu aceste performanțe, dar eu preconizam că, odată ce va căpăta încredere în forțele proprii, se va apropia ca joc de primele jucătoare ale lumii. Din punct de vedere fizic a căpătat rezistență, evoluează cu mai multă intensitate și și-a dezvoltat o mai mare varietate de lovituri.

De ce n-a reușit până acum în turneele de Grand Slam să obțină performanțe notabile?
Nu trebuie să ne gândim la acest aspect, trebuie să vedem lucrurile pozitive. Important e să ne axăm pe ceea ce Simona a realizat, să ne raportăm la aceste performanțe. Cu siguranță rezultatele de confirmare vor veni și în turneele de Grand Slam, mai are nevoie doar de răbdare și de încredere. Esențial este că jocul ei a progresat până la unul dintre cele mai înalte niveluri și se află într-o continuă creștere. A acumulat o experiență bogată, are un antrenor cu care colaborează excelent, iar mentalul este foarte bine pus la punct.

„Andrei Mlendea a semnat un contract cu Jelena Jankovic”

Simona a lucrat recent cu doi antrenori: Adrian Marcu și Andrei Mlendea. Care este situația acum?
Andrei Mlendea n-a fost niciodată antrenorul Simonei, a fost sparring partnerul cu care ea s-a antrenat. Andrei a semnat un contract cu Jelena Jankovic, a fost opțiunea lui. După părerea mea, este un sparring partner foarte bun, profesionist. Simonei i-a fost de ajutor timpul petrecut pe teren alături de el, dar nu vreau să dezvolt acest subiect. Nu pot spune decât că despărțirea a avut loc în condiții amiabile. În acest moment, ea are încredere mare în antrenorul Adrian Marcu, un om determinant în ascensiunea ei. Este o colaborare foarte strânsă,  bazată pe planuri de viitor. Să nu uităm că e foarte greu să găsești un antrenor compatibil cu cerințele jucătoarelor de top.

Simona a avut unele probleme fizice anul acesta. Cum se simte acum?
E adevărat că a suferit câteva accidentări, dar a reușit să le îndepărteze, iar acum se află la un potențial de sută la sută. Explozia ei a avut loc chiar datorită acestui fapt, că a reușit să țină sub control acele probleme medicale.

Ați fost în primele zece jucătoare ale lumii. Când o vom vedea și pe Simona Halep acolo?
La anul, cu siguranță!


Lucrurile pe care Simona și le propune să le îmbunătățească sunt serviciul și venirile la fileu
Adrian MARCU, la sport.ro

Publicat: 21 10. 2013, 09:29
Actualizat: 16 05. 2014, 14:34