Interviu tulburător cu Simona Halep! Românca face un anunț devastator: „Probabil va fi finalul carierei mele”

Simona Halep a oferit un interviu tulburător despre situația în care se află și procesul pentru dopaj prin care trece.

După ce a fost suspendată pentru dopaj de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) pentru patru ani, Simona Halep a apelat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

Simona Halep și-a anunțat finalul carierei

TAS a decis ca audierile în cazul Simonei Halep să aibă loc în perioada 7-9 februarie 2024. Românca așteaptă acum momentul respectiv și speră să își demonstreze nevinovăția, iar pedeapsa ei să fie redusă.

În cazul în care pedeapsa nu va fi redusă, Simona Halep mărturisește că ar putea fi sfârșitul carierei sale de jucătoare de tenis, având în vedere faptul că acum românca are vârsta de 32 de ani.

„A trecut deja mai mult de un an, iar în fiecare zi l-am simțit foarte dureros, plin de emoții. A fost un șoc pentru mine când am primit scrisoarea că la proba mea de urină, doar proba mea de urină, rezultatul a ieșit pozitiv. Știu că nu am greșit cu nimic și știu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului. Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani, nu știu cum mă voi descurca. Probabil va fi finalul carierei mele”, a spus Simona Halep, pentru Euronews.

Ce se întâmplă cu Simona Halep

Pe data de 12 septembrie 2023, Agenția Internațională de Integritate în Tenis a anunțat verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep: suspendare pentru patru ani din orice activitate sportivă, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open 2022. Românca este suspendată provizoriu din octombrie 2022, astfel că și-a ispășit deja un an din pedeapsa primită.

Acum, românca așteaptă ca situația ei să fie judecată și la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane), în luna februarie a anului viitor, și speră să obțină o reducere a pedepsei.

„Curtea de Arbitraj pentru Sport a decis ca audierile în cazul meu să fie între 7 și 9 februarie 2024. Mă bucur că am posibilitatea de a-mi prezenta și de a-mi demonstra nevinovăția în fața unui tribunal independent. Mulțumesc”, a transmis Simona Halep, în urmă cu câteva zile, prin intermediul unui videoclip postat pe Instagram.

Publicat: 14 12. 2023, 23:11
Actualizat: 14 12. 2023, 23:19