INTERVIU – Adrian Marcu, fostul antrenor al lui Halep: „Simona poate câștiga Roland Garros sau Wimbledon în acest an!”

Adrian Marcu este omul alături de care Halep a reușit să le sufle în ceafă celor mai bune zece jucătoare ale lumii. Simona a jucat finalul anului 2013 cu el în lojă, perioadă în care a cucerit trei trofee: New Haven (6-2, 6-2, în finală cu Petra Kvitova), Moscova (7-6, 6-2, în finală cu Smantha Stosur) și Turneul Campioanelor de la Sofia (2-6, 6-2, 6-2, cu Samantha Stosur). Pe Marcu l-am găsit pe terenul unor copii care visează să ajungă la fel de mari ca și Halep, tineri care au participat la „Winter Cup”, competiție organizată de Tenis Club 2000 în colaborare cu Sever Dron. La turneul dedicat fetelor sub 12 ani au luat parte țări precum România, Franța, Marea Britanie, Finlanda, Bulgaria sau Belarus. Antrenorul în vârstă de 52 de ani a vorbit pentru ProSport despre începutul de sezon al Simonei Halep, dar și despre alte aspecte legate de fosta lui elevă.

  • Marcu a antrenat-o pe Halep în timpul a trei turnee din cele șase pe care le-a câștigat în 2013.
  • Constănțeanca a reunțat la el, urmând ca în scurt timp să înceapă o colaborare cu Wim Fissette, fostul antrenor al lui Kim Klijsters.
  • Adrian Marcu crede că fosta lui elevă poate câștiga titlul de la Wimbledon sau pe cel de la Roland Garros, chiar în acest sezon.
  • Hunedoreanul va merge cu echipa de Cupa Davis în Ucraina, acolo unde crede că reprezentativa României are prima șansă.

Simona a clacat din cauză că s-a văzut în sferturi la Australian Open

Cât de important este sfertul de finală reușit de Simona Halep?
Un sfert de finală la un turneu de Grand Slam înseamnă o performanță importantă, nu nu mai pentru Simona Halep, ci pentru oricine l-ar obține. Pentru ea a reprezentat o mare realizare și din prisma faptului că nu avea puncte de apărat la Australian Open, fapt care i-a facilitat propulsarea în primele zece jucătoare ale lumii. Pe de altă parte, accederea printre cele mai bune opt tenismene de la Melbourne se identifică cu cea mai bună clasare a ei la vreo competiție de Grand Slam în toată cariera. Multă lume nu știe un lucru: toate turneele mari dețin un club, acela al primilor opt jucători, iar Simona a intrat în acest club, un fapt excepțional.

Simona a pus înfrângerea cu Cibulkova pe seama faptului că s-a blocat mental. Totuși, slovaca nu era o adversara de clasă foarte mare.
Da, s-a blocat psihic, iar asta s-a văzut cu ochiul liber. Însă ea nu a clacat din cauza lui Cibulkova, ci din cauza ei, din pricina faptului că se afla într-un sfert de finală de Grand Slam. De pe margine e foarte ușor să vorbească oricine. Aș vrea să-i văd pe toți cei care comentează cum stau pe o arenă cu 16.000 de spectatori și cu alte milioane la televizor și să vedem dacă le va tremura mâna sau nu. E normal să îți tremure, pentru că în acel moment ți se umple capul cu o mulțime de idei: „dacă mă fac de râs?, dacă nu joc bine?, etc.”.

„Halep poate câștiga Wimbledon sau Roland Garros în acest an”

Totuși, au existat jucătoare în vârstă de 16 ani care au câștigat Grand Slam-uri…
Da, întotdeauna apar și excepții, dar jucătoarele în vârstă de 16 ani n-au jucat la primul Grand Slam și l-au și câștigat. Au trebuit să treacă printr-o anumită experiență. Data trecută i-a fost puțin greu Simonei, la US Open, în optimi, iar acum a făcut deja pasul următor. Probabil dacă la următoarele două turnee, Roland Garros și Wimbledon, va juca la fel de bine, îi stă în posibilitate chiar să câștige trofeul.

Cârcotașii ar spune că, excluzând-o pe Jelena Jankovic, nu a întâlnit adversare de mare calitate la Australian Open
Acest lucru nu este foarte important. Au ajuns niște jucătoare acolo care, chiar dacă erau slab cotate, au câștigat împotriva favoritelor. Aceste victorii le recomandă ca aflându-se în cea mai bună formă la momentul respectiv. Exact cum ai spus și tu, vorbesc cârcotașii. Cârcotașii au vorbit și vor vorbi mereu, dar nu te întreabă nimeni, după aceea, pe cine ai bătut? Te vor întreba: până unde ai ajuns? Ai câștigat sau ai pierdut, asta este important, nu contează că joci cu un jucător de super clasă sau cu un amator. Totuși, vorbim despre cele mai puternice concursuri din lume, la care participă toți sportivii. Ca o comparație, e ca și cum voi ați participa la concursul pentru „Cel mai bun jurnalist din lume”. Ar fi ceva să te clasezi pe locul opt?

Credeți că dacă Simona Halep avea un antrenor alături de ea la Melbourne, reușea să o scoată din acel blocaj psihic?
Mi-e greu să spun asta. Posibil ar fi fost, pentru că știți acea expresie: „Impossible is nothing”!

A fost inspirată decizia ei de a începe anul fără antrenor?
Atunci când iei o decizie și iese bine, e una inspirată, iar când iei o decizie și iese rău, e una neinspirată. Se poate face o paralelă cu jocul de tenis: În timpul meciului te întrebi dacă să trimiți pe reverul sau pe dreapta adversarei. Dacă îi trimiți într-o anumită zonă a terenului și faci punct, înseamnă că ai fost inspirat, dacă nu, te enervezi foarte tare. Nu e ușor deloc să joci fără antrenor, însă nu e nici prima și nici ultima care s-a dus singură acolo, mai sunt și altele. Ea a mai jucat și în alte momente singură, așa că era oarecum obișnuită. Una peste alta, a realizat cea mai bună performanță a unui tenismen român din ultimii ani.

„Nu mi se poate reproșa nimic legat de colaborarea mea cu Simona Halep”

Într-un interviu acordat ProSport, Virgina Ruzici, managerul lui Halep, ne spunea că Simona are nevoie de un antrenor pe care să-l respecte. Vă simțiți oarecum ofensat de această declarație?
Ar trebui să o întrebați pe doamna Ruzici la ce a făcut referire. Eu am avut o relație foarte bună cât timp am colaborat cu ea și cu Simona, iar pentru a confirma acest aspect trebuie să vă uitați la rezultat și nu cred că mi se poate reproșa ceva. O colaborare bună se reflectă întotdeauna în rezultate, iar mai departe nu vreau să comentez declarația doamnei Ruzici. Un lucru este clar, atunci când lucrezi cu cineva, îl și respecți, nu văd de ce ar fi fost altfel.

Ați rămas cu un gust amar pentru că nu ați continuat colaborarea cu Halep, ținând cont că a câștigat trei trofee alături de dumneavoastră?
Nu mi-a lăsat niciun fel de gust. Acelea au fost rezultatele cât m-am aflat alături de ea, despărțirea a fost una amiabilă și asta e tot.

Cu ce vă ocupați în acest moment pe plan profesional?
Acum voi pleca cu băieții în Ucraina, pentru meciul de Cupa Davis care va începe vineri. Avem o șansă bună, ținând cont că ei au dat echipa fără Dolgopolov și Stakhovski, cei mai buni jucători al lor. În aceste condiții, avem prima șansă la câștigarea acestui meci.

 

Publicat: 28 01. 2014, 08:38
Actualizat: 14 05. 2014, 15:00