Incidente înaintea finalei de la Wimbledon! Ons Jabeur, trimisă de organizatori să se schimbe la vestiar

Ons Jabeur (Tunisia, 6 WTA) a avut parte de un incident înaintea finalei de la Wimbledon cu Marketa Vondrousova (Cehia, 42 WTA), pierdută sâmbătă, la All England Club (Londra), scor 4-6, 4-6.

Ons Jabeur a ieșit pe Terenul Central de la Wimbledon cu o oră înaintea marelui meci, însă sportiva din Tunisia nu a fost lăsată să se antreneze din cauza echipamentului pe care îl purta. Jabeur a încălcat codul vestimentar și a fost trimisă la vestiare.

Incidente înaintea finalei de la Wimbledon! Ons Jabeur, trimisă de organizatori să se schimbe la vestiar

Participanții de la Wimbledon sunt obligați să joace în alb complet nu doar în meciurile oficiale, ci și la antrenamente! Ons Jabeur a omis acest aspect, având parte de un moment tensionat.

Jabeur, care s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în finala de la Wimbledon, a vrut să se antreneze într-un echipament negru, însă organizatorii i-au interzis să înceapă sesiunea de antrenament.

Ons a fost nevoită să meargă la vestiare și să își schimbe hainele, motiv pentru care a efectuat antrenamentul mai târziu decât era prevăzut. Finala nu a fost însă afectată de acest incident, începând la ora stabilită (16:00).

Ons Jabeur, prima jucătoare de la Serena Williams încoace care joacă două finale la rând la Wimbledon

Ons Jabeur este prima jucătoare de la Serena Williams încoace (2003 – 2004) care joacă două finale consecutive la Wimbledon! Ea și-a luat revanșa în sferturi, contra campioanei en-titre Elena Rybakina (Kazahstan, 3 WTA), scor 6-7(5), 6-4, 6-1, iar în semifinale a trecut de Aryna Sabalenka (Belarus, 2 WTA) cu 6-7(5), 6-4, 6-3.

Chiar dacă întâlnește o outsideră în finală, Ons Jabeur se teme de Marketa Vondrousova: E o jucătoare foarte bună, am pierdut deja de două ori contra ei în acest an. Vreau să îmi iau revanșa, așa cum am făcut și cu Aryna Sabalenka!”, a declarat Jabeur înaintea finalei de la Wimbledon.

Ons Jabeur este la a treia prezență într-o finală de Grand Slam, după ce a mai jucat cu trofeul pe masă la US Open 2022 și Wimbledon 2022, pierzând ambele meciuri pentru trofeu. De partea cealaltă, Marketa Vondrousova a mai disputat finala de la Roland Garros 2019, dar nici ea nu a reușit să câștige.

Publicat: 15 07. 2023, 16:52
Actualizat: 15 07. 2023, 17:58