Încă un trofeu pentru Simona Halep. ITF a declarat-o „campioană mondială”, o premieră pentru tenisul românesc

Simona Halep culege încă un premiu după sezonul de vis 2018. Federația Internațională de Tenis a anunțat că românca este campioana mondială a anului.

Finalistă la Australian Open, campioană la Roland Garros și la alte două turnee de simplu, Simona a primit încă o confirmare după ce a terminat anul pe prima poziție WTA.

Reprezentanții ITF notează că a fost „un an istoric” pentru Simona Halep, prima româncă distinsă cu titlul de „ITF Women’s World Champion”. Victoria Simonei de la Paris, 3-6, 6-4, 6-1 în finala cu Sloane Stephens, este descrisă ca o materializare a spiritului ei incredibil de luptătoare. De-a lungul anilor, România a mai avut doi campioni mondiali, dar în proba de dublu, la masculin. Florin Mergea și Horia Tecău au primit acest titlu onorific în 2002, ca juniori, în timp ce Tecău a recidivat și ca senior, primind acest titlu în 2015.

 

Publicat: 13 12. 2018, 14:42
Actualizat: 13 12. 2018, 14:43