Încă un festival de breakuri. Simona Halep a trecut de Jovanovski și a făcut 2-0 pentru România

  • România a preluat conducerea în duelul cu Serbia, 2-0, în barajul de calificare în Grupa Mondială II
  • Simona Halep a adus al doilea punct României, învingând-o în minumum de seturi pe Bojana Jovanovski, a doua jucătoare a Serbiei, scor 6-2, 6-4, într-un meci amânat de sâmbătă, din cauza ploii
  • Sorana Cîrstea a adus, sâmbătă, primul punct României, în fața Anei ivanovic, prin victoria 3-6 6-1 6-3.

Simona Halep și-a respectat statutul de favorită a partidei și s-a impus fără emoții în fața Bojanei Jovanovski, jucătoare care abia a atins Top 50 mondial. Început sâmbătă, dar terminat duminică, meciul a curs în același sens de la primul până la ultimul punct. Simona a început ambele zile cu break, luând inițiativa cu lovituri bine plasate spre lateralele terenului, obligând-o pe mult mai solida sârboaică să alerge din tușă în tușă, în defensivă.

Primul set –  adjudecat detașat de Simona

Singurul lucru care a părut că o sperie la reluarea meciului pe Simona Halep a fost temperatura de afară. A intrat pe teren cu tricou cu mânecă lungă și colanți negri, însă foarte decisă în joc, să își mărească avantajul, să nu irosească timp și energie inutil, pentru a fi în cea mai bună formă și pentru al doilea meci, teoretic mult mai dificil, împotriva Anei Ivanovic. Publicul, deși mult mai puțin numeros decât ieri la debut de partidă, a primit-o cu căldură, cu sunet de trompetă și cu două steaguri tricolore întinse pe mantinelă, chiar în spatele băncii tehnice a României. Soarele, primele lovituri de încălzire au fost suficiente pentru Simona să intre în priză, renunțând pe rând la obiectele vestimentare care aminteau de amenințările cu ploaia.

Dacă pe Sorana, ieri, a urmărit-o atent Ilie Năstase, astăzi, în lojă la meciul Simonei s-a aflat Ion Țiriac, alături de George Cosac.  Boajana Jovanovski a fost dominată de Simona, care a decis practic toate game-urile primului set. Chiar și game-ul jucat cu serviciul, la 4-1, a fost decis de Simona, care a făcut o dublă, și, după trei mingi de break salvate, nu a mai găsit terenul adversarei. Însă, cu un nou break, Simona a refăcut diferența, scutind de emoții spectatorii.

Setul doi – Simona și-a impus valoarea

Setul secund a început cu trei game-uri cîștigate contra serviciului, și din nou, Simona a fost, la final, în avantaj, cu o reușită în plus față de Bojana. Sârboaica a reușit să echilibreze, și pe fondul unei mici scăderi din partea Simonei, a recuperat break-ul. Din nou însă, Simona a răspuns cu break. Degeaba au încercat cei din staff-ul echipei Serbiei să o însuflețească pe Bojana, strigându-i aproape după fiecare serie de urale din partea publicului bucureștean „Forza Manzu!”. Simona a câștigat, și s-a îndreptat la 5-4 spre banca României, pregătită să servească pentru meci. Nu a mai tremurat de această dată, desprinzându-se rapid la 30-0.

„Hai frumoaso!” s-a auzit din tribune înainte ultimului punct, iar Simona a servit ferm, punând punct meciului. O victorie sărbătorită cu mâinile către cer de Simona, în picioare și apludând de Sorana Cârstea și ceilalți membrii ai staff-ului echipei de Fed Cup, pe trepte, în picioare, cu aparte de fotografiat în aer și mingi pregătite pentru autografe pentru spectatori.
Pentru Simona Halep, dar nu nhumai, este doar prima partidă a zilei. Primul pas.

Articol scris de Cezara Paraschiv

Publicat: 20 04. 2014, 13:30
Actualizat: 20 04. 2014, 14:37