„Îmi era rușine să mă încălzesc înainte de meciuri!” Simona Halep a vorbit pentru prima dată despre un moment care a marcat-o profund

Simona Halep, numărul 1 mondial din tenisul feminin, este o jucătoare dezinvoltă, dar lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Constănțeanca a mărturisit că în copilărie era atât de timidă încât nu îndrăznea nici măcar să-și facă încălzirea pe teren înaintea meciurilor.

Simona Halep: „Am fost un copil foarte timid. Mergeam în spatele terenurilor și mă încălzeam într-un colț”

Halep și-a învins timiditatea, însușirea care i-a cauzat multe probleme în primii ani de tenis. Sportiva în vârstă de 26 de ani își amintește că avea o atitudinea prea sfioasă în perioada junioratului: „Nu prea am episoade din copilărie care nu sunt legate de tenis, pentru că toată a fost pe teren. Nu mai știu exact ce vârstă aveam, cred că 8-10 ani, mergeam la turnee și îmi era rușine să mă încălzesc înainte de meciuri. Mergeam undeva în spatele terenurilor și într-un colț mă încălzeam. Am fost un copil foarte timid”, au fost momentele rememorate de Simona într-un interviu acordat Revistei Elle.

„Am avut un antrenor dur, care mi-a arătat exact ce înseamnă să fii profesionist”

Timpul a trecut, iar Simona și-a întărit personalitatea cu ajutorul antrenorilor care i-au ghidat pașii în sportul alb: „Antrenamentele la început sunt ca o joacă, depinde mult și de profesorul pe care îl ai. Fiecare e diferit, iar eu am avut parte de cei mai buni antrenori pe toată durata carierei. Am avut, de la 10 până la 14 ani, un antrenor mai dur, care mi-a arătat exact ce înseamnă să fii profesionist. La 14 ani mi-am spus singură că vreau să devin o jucătoare de tenis profesionistă, să joc la cel mai înalt nivel. Fiecare antrenor m-a motivat într-un anume sens, toți au avut un rol important în cariera mea”.

Publicat: 25 04. 2018, 12:21
Actualizat: 25 04. 2018, 21:14