Imagini șocante la Miami: a căzut din picioare, în plin raliu, după ce ratase opt mingi de meci. Incidentul s-a petrecut chiar în ziua în care a împlinit 19 ani | VIDEO

Unul dintre cele mai dure momente ale zilei de miercuri la turneul de la Miami l-a avut în prim-plan pe tânărul jucător iberic, Nicola Kuhn.

Născut la Innsbruck, în Austria, dintr-un tată german și o mamă rusoaică, dar reprezentând Spania, Kuhn s-a prăbușit pe teren din cauza crampelor, la finele game-ului al patrulea din setul decisiv, la scorul de 2-2 în partida cu Mischa Zverev. Puștiul spaniolul ratase, în setul doi, opt mingi de meci în fața veteranului de 31 de ani: a condus cu 6-4, 5-2 și a servit de două ori pentru victorie, însă versatul german a câștigat cinci game-uri la rând pentru a forța decisivul.

Totul s-a întâmplat chiar în ziua în care Nikola Kuhn, finalist la simplu în turneul juniorilor la Roland Garros 2017 și campion la dublu în același an, a împlinit 19 ani.

Considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători ai Spaniei, Kuhn a servit la minge de break a lui Zverev, având avantaj 2-1 în decisiv, însă a dat imediat semne de dificultate în deplasare, iar când a încercat că avanseze în interiorul terenului s-a prăbușit pur și simplu pe cimentul american.

„Este grav”, au captat imediat microfoanele ambientale, iar oficialii s-au dus lângă sportiv pentru a-i acorda ajutor, în timp ce acesta se zbătea la pământ cu fața spre suprafața de joc. Kuhn nu a putut continua partida și l-a trimis în turul doi pe german, spre un duel cu favoritul 17 al tabloului principal, Nikoloz Basilashvili (Georgia).

 

 

 

Publicat: 21 03. 2019, 07:33
Actualizat: 21 03. 2019, 09:14