IMAGINEA ZILEI | Halep a pozat în costum de baie după ce le-a prezentat românilor trofeul câștigat la Roland Garros

Simona Halep a decis să-și ia o zi liberă după evenimentele luni, astfel că a mers să se relaxeze la piscina clubului Stejarii. Campioana de la Roland Garros a aterizat luni pe aeroportul Henri Coandă, unde a susținut o conferință de presă, după care a mers pe Arena Națională, unde le-a prezentat suporterilor o replică a trofeului câștigat la Paris. Peste 15.000 de oameni au venit în tribune pentru a-și arăta susținerea față de Halep.


Foto Instagram Halep

Poliția Română i-a pregătit o surpriză Simonei după ce a plecat de la aeroport. Halep a fost trasă pe dreapta de un agent care a așteptat-o și i-a transmis: „Anul acesta am decis să te sancționăm pentru că ai depășit viteza la serviciu”, i s-a spus Simonei, care a glumit imediat: „Nu, nu, la rever. La rever!”.

La ProSport LIVE, Loredana Dinu a explicat cum a decurs totul: „Mulțumim! Ideea a plecat de la mine și de la Cadrul de Informare și Relații Publice din MAI (n.r. – Ministerul Afacerilor Interne) și am complotat, am pus la cale această surpriză. Inițial a crezut că va primi o amendă. Colegii noștri de la Poliția Română au reușit să oprească mașina în care se afla. Prima dată era nedumenrită, nu știa de ce a fost oprită, dar colegul meu a apărut și i-am făcut surpriza. Mă bucur că drumurile noastre s-au interesectat. A fost emoționant pentru mine să-i ofer aceste lucruri”.

A urmat evenimentul de pe Arena Națională, unde Simona a fost aplaudată la scenă deschisă, în timp ce primarul Gabriela Firea a avut de îndurat un cor de huiduieli după ce a apărut lângă liderul mondial. Reprezentanta PSD-ului a ieșit în grabă din decor, iar toată atenția s-a concentrat pe Simona.

Publicat: 12 06. 2018, 15:23
Actualizat: 12 06. 2018, 20:07