Imaginea care anunța retragerea de la Indian Wells. Cum a fost surprinsă Simona Halep

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Indian Wells după ce luna trecută a declarat „forfait” și la Doha. Sportiva din România este accidentată și a explicat că nu ar fi putut să joace. Înainte de acest anunț, Halep a fost surprinsă deplasându-se ajutată de o cârjă.

Simona Halep nu va juca la Indian Wells. S-a accidentat în timpul turneului din Qatar și medicii nu au reușit să o ajute să se refacă. Sportiva din România a fost filmată înainte de acest anunț. Se deplasa cu greutate, ajutată de o cârjă. Imaginile au fost publicate pe site-ul Digi Sport.

„Sunt incredibil de dezamăgită pentru că trebuie să mă retrag din de la BNP Paribas Open 2020. Din păcate, accidentarea la picior pe care am suferit-o înainte de Dubai îmi creează în continuare probleme și nu mă voi putea recupera la timp pentru a călători și participa la Indian Wells”, a fost mesajul postat de Halep.

În plin proces de refacere, Halep încearcă să se bucure de zilele libere. Pe Instagram a postat o fotografie de la malul mării, semn că jucătoarea se află la Constanța.

Ion Țiriac a anticipat retragerea lui Halep

Retragerea Simonei Halep de la Indian Wells nu este o surpriză. Ion Țiriac a anunțat de mai multe zile că sportiva din România este accidentată.

„Simona Halep are o problemă zdravănă acum la piciorul drept, trebuie să stea o lună. Ea cu piciorul ăla a câştigat turneul şi aţi văzut în ce hal a ajuns să lupte până la sfârşit. Simona Halep a doua zi după ce a terminat cu Dubaiul, într-adevăr, fiind foarte accidentată, nu accidentată, a venit foarte repede să se trateze. Mie mi s-a confirmat că are o lună de stat”, a declarat Ion Țiriac.

Simona Halep nu merge la Indian Wells, dar va participa la  „Volvo Car Open”. Turneul va avea loc  în perioada 4-12 aprilie.

Publicat: 07 03. 2020, 18:42
Actualizat: 07 03. 2020, 18:52