Imagine neașteptată de la primul antrenament al Simonei Halep alături de Carlos Martinez! Detaliul care i-a lăsat mască pe fani: „Urmează să cadă”. FOTO

Simona Halep (32 de ani) a început pregătirea alături de noul ei antrenor, spaniolul Carlos Martinez (49 de ani), iar o imagine cu românca a stârnit uimirea fanilor.

Simona Halep a efectuat primul antrenament pe terenul de tenis sub supravegherea experimentatului tehnician Carlos Martinez, în cadrul unui complex sportiv din Capitală.

Halep a postat, joi, imagini din timp sesiunii de antrenament, dar un detaliu care a dat-o de gol pe jucătoarea de tenis a fost observat imediat de fanii de pe rețelele de socializare.

Imagine neașteptată de la primul antrenament al Simonei Halep alături de Carlos Martinez! Detaliul care i-a lăsat mască pe fani: „Urmează să cadă”

Simona Halep și noul antrenor Carlos Martinez au intrat „în pâine“, cei doi având multe lucruri de pus la punct înaintea turneului de la Madrid (22 aprilie – 5 mai), unde românca a primit wild card. După ce a stat 18 luni departe de terenul de tenis, Halep suferă din punct de vedere tehnic, în special în ceea ce privește serviciul.

Imaginea care trădează carențele serviciului Simonei Halep este elocventă: ex-liderul WTA s-a dezechilibrat și aproape a căzut, după ce a servit: Arată de parcă urmează să cadă”, au remarcat fanii în imaginile de la primul antrenament efectuat de Halep alături de Martinez.

Simona Halep l-a etichetat pe antrenorul catalan în postarea de pe Instagram, constănțeanca fiind încrezătoare că acesta o va ajuta să-și regăsească forma de altădată.

Simona Halep l-a convins pe loc pe Carlos Martinez să semneze contractul

Carlos Martinez a dezvăluit că Simona Halep l-a convins pe loc să o antreneze, după ce românca a scăpat de suspendare: „Faptul că Simona voia atât de mult să lucreze cu mine a fost ceea ce m-a convins!

Dacă ea se arată interesată, eu dau înapoi la fel sau mai mult. Chiar săptămâna trecută respinsese un alt proiect foarte interesant, dar aici vorbim despre Halep, o jucătoare de top, a trebuit să facă pasul.

Am văzut că lucrurile sunt foarte clare, ea vine deja cu acea fundație după atâția ani de experiență. Este o sportivă cu multă personalitate, are un caracter puternic și știe perfect ce își dorește. Încă nu o cunosc atât de bine, știu că este o fată bună, dar ceea ce îmi spune Darren este că este foarte pretențioasă”, a declarat tehnicianul care a mai colaborat cu Svetlana Kuznetsova și Daria Kasatkina, pentru Punto de Break.

Publicat: 04 04. 2024, 15:29
Actualizat: 04 04. 2024, 16:31