Ilie Năstase schimbă peisajul după externarea din spital! Unde îți va reîncărca „bateriile” fostul lider mondial după infectarea cu coronavirus

Fostul mare jucător de tenis român, Ilie Năstase, a fost depistat pozitiv cu cooronavirus în urmă cu o săptămână, după ce s-a întors din vacanța petrecută în Turcia, alături de soție.

Acesta a acuzat stări de rău și a fost internat la Institutul „Matei Balș” din Capitală, unde a stat în toate aceste zile. Se pare că starea sa de sănătate actuală este una bună și se pregătește să fie externat cât de curând.

Cu toate acestea, Ilie Năstase va rămâne sub supravegherea medicilor, pentru a nu apărea efecte ulterioare nedorite. După ce va ieși din spital, Ilie și-a manifesat dorința de a rămâne în carantină departe de București.

Regim special pentru Ilie Năstase, după externare!

Ilie Năstase și-a anunțat apropiații că și-ar dori să-și petreacă restul perioadei de carantină la Constanța, într-unul dintre apartamentele pe care acesta le deține la malul mării. Chiar dacă nu mai are multe zile de stat departe de ceilalți, Năstase și-ar dori să ia o pauză de la tot ce ține de aglomerația din Capitală și să-și încarce bateriile aproape de Marea Neagră, într-o oază de liniște.

Aceste informații au fost confirmate de soția sa, Ioana Năstase. Cu toate acestea, ea nu va rămâne alături de Ilie Năstase, chiar dacă vor fi în contact permanent prin mijlocele tehnologice.

„Totul este bine, Ilie este supravegheat foarte bine de către medici. Ia medicamentația prescrisă, se odihnește, ascultă toate indicațiile. Nu mai tușește, nu mai are febră. Stau tot timpul pe telefon cu el, ne sunăm cu videocall și abia așteaptă să fie externat. Cam pe 1 decembrie se va întâmpla acest lucru. Nu are de ce să mai stea în spital. Oricum, mai are puțin și iese din perioada de carantinare”, a declarat Ioana Năstase pentru click.ro.

Publicat: 01 12. 2021, 16:43
Actualizat: 01 12. 2021, 16:44