Ilie Năstase îi distruge pe organizatorii Cupei Davis după ce România a retrogradat în eșalonul al treilea: „Au făcut ceva foarte rău! Ar trebui să schimbe numele competiției”. EXCLUSIV

Ilie Năstase (77 de ani), cel mai mare tenismen român din toate timpurile, este dezamăgit profund de cee ce se întâmplă în Cupa Davis! Primul lider ATP a vorbit pentru ProSport după ce România a pierdut cu 4-0 în Grecia, retrogradând în Grupa Mondială II (al treilea eșalon valoric).

Ilie Năstase, de trei ori finalist în Cupa Davis cu naționala României (1969, 1971, 1972), este foc și pară din cauza deciziei organizatorilor de a schimba formatul tradițional al competiției.

Formatul vechi de 123 de ani, care presupunea meciuri tur-retur, a fost desființat de Gerard Pique în anul 2019, după ce fostul fotbalist al Barcelonei a cumpărat drepturile de organizare. Între timp, parteneriatului dintre Federația Internațională de Tenis (ITF) și compania spaniolului a fost reziliat, dar sistemul a rămas același: un turneu final cu sferturi, semifinale şi finală într-un singur loc.

Ilie Năstase îi desființează pe organizatorii Cupei Davis după ce România a retrogradat în eșalonul al treilea

Întrebat despre situația dramatică în care a ajuns naționala României, Ilie Năstase a făcut o declarație tăioasă, afirmând că pentru el Cupa Davis nu mai există: Nu vreau să compar unde am fost odată că nu e momentul bun. E altceva, nu mai e Cupa Davis ce a fost odată, cu cinci seturi, jucau fiecare în alte țări.

Acum văd că finala e într-un loc, undeva, se întâlnesc toate, mi se pare că în Spania. Deci Cupa Davis e schimbată pentru mine, nu mai e ce știam eu și toată lumea care a jucat pe timpurile acelea.

Deci au făcut foarte rău ce au făcut! Trebuia să joci 7-8 meciuri să ajungi în finală și ăla care câștiga cu un an înainte te aștepta. Mergeai prin Brazilia, prin India, se organiza tenisul. Acum nu mai e, gata, s-a terminat!”, a declarat Ilie Năstase pentru ProSport.

„Pentru mine, Cupa Davis nu mai există!”

Mai mult, fostul mare tenismen i-a ironizat pe organizatori, sugerându-le să schimbe numele competiției: Acum e un turneu așa, mai minimal, care nu mai are nicio valoare. Degeaba îi spun Cupa Davis, ar trebui să îi schimbe și numele. Să pună ‘Meciuri demonstrative între țări’ și gata!”, a mai spus Ilie Năstase.

Nasty” nu a dorit să comenteze prea mult eșecul rușinos suferit de echipa României, dar a tras o concluzie dură privind competiția inter-țări: Poate atunci a fost un ciclu altfel, că erau băieții mai buni, iar acum sunt fetele mai bune. Nu știu, mă gândesc așa, nu știu cum s-o pun. Nu vreau să comentez mai multe.

Pentru mine, Cupa Davis nu mai există! Cupa Davis pe care am cunoscut-o eu era altceva, o competiție foarte interesantă cu mult meciuri de cinci seturi”, a adăugat fostul lider mondial.

Publicat: 05 02. 2024, 12:42
Actualizat: 05 02. 2024, 12:52