Ieșire SCANDALOASĂ‚ pe terenul de tenis: Del Potro și-a înjurat de mamă adversarul! Ce l-a supărat pe campionul argentinian | VIDEO

This browser does not support the video element.

Juan Martin Del Potro (Argentina), tenismen care în mod normal dă dovadă de o atitudine exemplară pe teren, și-a ieșit din minți în această săptămână, în primul tur al turneului de la Basel. „DelPo” a avut un comportament scandalos la adresa lui Robin Haase (Olanda), argentinianul considerând că adversarul său mimează o accidentare.

Del Potro a avut reacția care nu îi face cinste în setul al doilea al meciului cu Haase, după ce olandezul și-a luat break-ul înapoi, la 3-3. Vicecampionul olimpic l-a insultat pe Robin pe motiv că outsiderul lasă impresia că e accidentat, însă se bucură după ce câștigă punctele. Vorbele sale au fost captate de microfoanele ambientale: „Te ții de picior ca și cum ai fi accidentat, apoi strigi ‘Haide’. Ești ca o fantomă… p…a mă-tii!”

După incident, olandezul a mai luat un singur game, Del Potro câștigând partida cu 6-3, 6-4! Ieșirea campionului de la US Open 2009 nu este scuzabilă, dar poate avea o cauză logică. Acesta a simțit pe propria piele cât de dureroasă poate fi o accidentare, suferind două operații la mână în ultimii doi ani. Nu e exclus ca, din cauza traumelor prin care a trecut, să cedeze psihic atunci când își bănuiește adversarul că simulează.

Publicat: 29 10. 2016, 09:54
Actualizat: 29 10. 2016, 11:17