Iarba fericirii pentru Federer

Nimeni și nimic nu-l poate opri pe Roger Federer pe suprafața verde. Nici măcar Mario Ancic, ultimul său călău la Wimbledon, din urmă cu tocmai șase ani.

După zece zile în care soarele a fost stăpân pe terenurile All England Club, tradiționala ploaie londoneză și-a cerut ieri drepturile, perturbând serios sferturile băieților. Printre picături, liderul mondial s-a dovedit expeditiv cu croatul ce-i punea frână în turul întâi din 2002.

Ulterior unui prim set în care Federer n-a pierdut niciun punct jucat cu prima minge a serviciului, întâlnirea s-a întrerupt din cauza ploii, la scorul 6-1, 1-1.

Mai bine de două ore, tenismenii au rămas la vestiare, pentru ca la revenirea pe centralul londonez, coordonatele să nu se schimbe. Ancic nu avea să beneficieze până la final de nicio șansă de break, în vreme ce Federer a strâns 15 ași și a comis un total de numai șase erori neforțate, încheind cu 6-1, 7-5, 6-4, mai lejer decât o arată scorul.

La cum a mers FedEx, adversarul din penultimul act, Marat Safin, pare carne de tun. Însă rusul, fost lider mondial, a sclipit ieri ca pe vremuri, în sfertul cu Feliciano Lopez (3-6, 7-5, 7-6/1, 6-3), iar armele pe care le posedă îi dau dreptul la speranță.

17 semifinale consecutive de Grand Slam a adunat Roger Federer prin izbânda contra lui Mario Ancic

"Am jucat bine azi și serviciul mi-a funcționat excelent. Ploaia m-a necăjit puțin, dar m-am descurcat"

Roger Federer – lider ATP

Publicat: 02 07. 2008, 23:03
Actualizat: 02 07. 2008, 23:05