Horia Tecău, în turul 2 la US Open! Va avea un meci infernal, cu favoriții 1

Meciul de dublu la tenis dintre Horia Tecau / Florin Mergea – Lukasz Kubot / Marcin Matkowsi in cadrul confruntarii dintre Romania si Polonia din turul 3 al Grupei a II-a, Zona Europa / Africa a Cupei Davis, disputat la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, duminica, 16 septembrie 2018. © FOTO: Mihaela Bobar / www.SportPictures.ro
Vezi galeria foto - 4 poze

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au avut o partidă grea în primul tur de la US Open 2020, cu Marceloa Arevalo și Jonny O’Marra. Românul și partenerul său din proba de dublu au cedat primul set în tiebreak, la 3. Dar au ridicat apoi nivelul și au câștigat următoarele două manșe, iar scorul final a fost 6-7 (3), 6-2, 6-4. În seturile doi și trei, Tecău și Rojer nu și-au mai pierdut deloc serviciul. Partida s-a întins pe durata a două ore și 11 minute.

Doar 32 de perechi au luat startul la această ediție a probei de dublu masculin de la US Open. Asta din dorința organizatorilor de a avea mai puține meciuri și a evita aglomerarea complexului Flushing Meadows. De asemenea, au fost anulate și competițiile de juniori, dar și cea de dublu mixt. Pentru Tecău și Rojer urmează un meci foarte dificil în turul 2 al competiției, faza optimilor de finală.

Tecău și Rojer au 6-4 la meciuri directe cu Cabal / Farah, favoriții unu de la US Open

Tecău și Rojer vor juca împotriva favoriților unu ai competiției, Juan Sebastian Cabal și Robert Farah. Columbienii au obținut calificarea în turul 2 după o victorie clară cu Melzer / Roger Vesselin, scor 6-2, 6-3. Tecău și Rojer i-au mai înfruntat pe Cabal și Farah de zece ori de-a lungul carierei. Și au reușit să câștige șase dintre întâlnirile directe. Pentru calificarea în optimile de finală, Tecău și Rojer și-au asigurat un cec în valoare de 50.000 de dolari. În 2017, Horia Tecău și Jean Julien Rojer câștigau US Open 2020.

România a pierdut deja trei dintre cele patru reprezentante de pe tabloul de simplu feminin. Iar Sorana Cîrstea, singura rămasă încă în competiție, joacă de la această oră cu Johanna Konta. Și a pierdut clar primul set, la 2. Patricia Țig a fost eliminată azi, în turul 2, de Donna Vekic. Iar Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au ieșit încă din primul tur. Prima învinsă de Petra Kvitova, iar Miki de Sloane Stephens.

Publicat: 03 09. 2020, 21:10
Actualizat: 04 09. 2020, 01:52