Hănescu și Cîrstea, eliminați în primul tur la Miami

Al doilea turneu Masters al anului, disputat la Miami, nu a fost de bun augur pentru jucătorii veniți din România. Singura reprezentantă a țării noastre rămase în competiție a ramas Edina Gallovits, asta după ce astăzi atât Victor Hănescu, cât și Sorana Cîrstea au pierdut partidele disputate.

Românul, favorit înaintea partidei, a trebuit să se recunoască învins după ce sârbul Viktor Troicki, numărul 120 mondial l-a învins în două seturi, 6-4, 6-1. Umilința este cu atât mai mare cu cât Hănescu a fost înfrânt de un jucâtor venit din calificări.

Pe tabloul feminin, Sorana Cîrstea a pierdut după un meci mult mai disputat în fața numarului 33 mondial, slovaca Lucie Safarova. După ce a pierdut primul set cu 6-1, tânara româncă a avut o șansă importantă de a reveni în meci în setul secund, atunci când la 5-3 în favoarea ei, a avut o minge de set pe serviciul adversarei. A pierdut-o, facând același lucru si cu următoarele trei game-uri, dintre care două pe serviciul ei. Scorul final, 6-1, 7-5, o scoate astfel din competiție încă din primul tur pe Sorana.

Publicat: 27 03. 2008, 19:41