Hănescu explică ce s-a întâmplat în Franța, când a fost transportat la spital: „Acum câteva zile am primit niște vești bune de la doctori”

Victor Hănescu a trecut prin momente dificile la jumătatea lunii octombrie: în Franța, în timpul unui antrenament premergător duelului din primul tur al turneului Challenger de la Rennes, sportivul de 34 de ani și-a pierdut cunoștința, fiind transportat de urgență la spital, pentru investigații. Incidentul l-a determinat pe „Uriașul tăcut” al tenisului românesc să renunțe nu doar la disputarea respectivului turneu francez, ci să pună capăt sezonului său.

A fost un final de an mai greu pentru mine, cu multe teste medicale, cu puțină îngrijorare pentru mine, dar chiar acum câteva zile am primit niște vești bune de la doctori și am primit verde pentru performanță în continuare. Ă‚sta este un lucru bun. Știu că sunt sănătos și pot să merg mai departe„, a anunțat Victor Hănescu în cadrul Galei Tenisului Românesc, organizate de FRT joi seară, în club Fratelli.

După 10 sezoane încheiate în Top 100 din 11, în perioada 2003 – 2013 (excepție fiind anul 2006, în care a terminat pe locul 643 ATP), Victor Hănescu a părăsit Top 200 la finalul lui 2015, ocupând în prezent poziția 281 ATP. Dintre cele 25 de meciuri jucate în 2015, doar două au fost jucate pe tabloul principal al unui turneu ATP – în primăvară, la Indian Wells, acolo unde, după ce a trecut de sita calificărilor, „Hăne” l-a învins în primul tur pe rusul Mihail Iujnîi. Hănescu a jucat o finală la Challenger-ul din Bosnia și Herțegovina, în a doua jumătate a lunii septembrie.

În prezent doar al treilea jucător român în clasamentul ATP de simplu, Victor Hănescu este convins că „2015 este cel mai bun al tenisului românesc după mult timp. Au fost rezultate senzaționale. Tenisul începe să fie cam primul sport în România. Poate al doilea în momentul ăsta, dar în scurt timp cu siguranță va fi sportul numărul unu în România

Publicat: 04 12. 2015, 15:17
Actualizat: 04 12. 2015, 21:42