Hănescu a făcut schimb de mingi cu 170 de copii în cadrul campaniei „Orice campion are un început”

Tenismenul Victor Hănescu a participat în această săptămână, la Cluj-Napoca, la cea de-a patra etapă a campaniei pe care a demarat-o „Orice campion are un început”, unde a făcut schimb de mingi cu aproximativ 170 de copii, iar celor mai talentați le-a oferit echipament sportiv.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, copiii au primit din partea tenismenului mingi, rachete de tenis, tricouri, șepci și alte articole sportive.

După ce a oferit cadouri copiilor, Hănescu a participat și la o sesiune de autografe și fotografii.

„Am petrecut o zi frumoasă la Cluj-Napoca în mijlocul a aproximativ 170 de copii pasionați de tenis. Obiectivul meu a fost îndeplinit. Am văzut foarte mulți copii fericiți să afle din secretele tenisului. Micuții au primit echipamente profesioniste de joc. Am văzut câțiva copii foarte talentați și mi-am dat seama că nivelul de joc aici la Winners Tenis Club este unul foarte ridicat. Sunt încântat de condițiile pe care le-am găsit la această bază sportivă și cred că micuții au posibilitatea să fie următorii urmași ai lui Ilie Năstase și ai mei”, a declarat Victor Hănescu.

Victor Hănescu susține dezvoltarea tenisului pentru juniori, prin campania „Orice campion are un început”, ce vizează sprijinirea a mii de elevi și juniori din toată țara. Această inițiativă vine din dorința tenismenului român de a porni o mișcare la nivel național cu evenimente similare și de a oferi un punct de plecare unor viitori campioni ai României.

Mediafax

Publicat: 01 10. 2014, 13:01
Actualizat: 01 10. 2014, 13:02