Hăne explică de ce nu va juca în Cupa Davis:** „Trec printr-o perioadă dificilă”

Victor Hănescu a explicat ieri, prin intermediul unui comunicat remis agenției Agerpres, motivele pentru care a decis să nu participe la barajul Grupei Mondiale a Cupei Davis împotriva Cehiei.

„Trec printr-o perioadă dificilă a carierei mele, după o primă jumătate a anului în care rezultatele obținute în competiții nu au fost mulțumitoare. Pentru a remedia aceste probleme, am început un proces de pregătire tehnică, iar în acest moment nu am siguranța unui randament maxim și a obținerii unui rezultat bun în Cupa Davis. Din aceste motive, am decis să anunț căpitanul echipei României și Federația Română de Tenis că nu voi putea lua parte la barajul Grupei Mondiale.

În legătură cu participarea mea la turneul challanger din Polonia, am decis să folosesc acest prilej pentru a perfecționa regimul de joc și a încerca să dezvolt tehnica la care lucrez în această perioadă. Fiind o miză personală a carierei mele, rezultatele pe care le voi obține acolo nu vor avea încărcătura pe care barajul Grupei Mondiale ar fi implicat-o”, a spus Hănescu.

Publicat: 08 09. 2011, 08:39
Actualizat: 08 09. 2011, 08:41